...Nu confundati nicioadata iubirea cu sexul, caci nu veti face decat sa va amagiti singur. Fiti constient, iar atunci cand veti simti ca simpla prezenta a celuilalt - nimic altceva, simplul fapt ca celalalt exista – este suficienta pentru a va face cu adevarat fericit, ca ceva infloreste undeva in interiorul fiintei voastre, ca un lotus cu o mie si una de petale, atunci se poate spune ca sunteti indragostit, iar atunci veti putea trece peste toate dificultatile pe care le va creea realitatea. Veti putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietatile, iar iubirea voastra nu va face altceva decat sa creasca si sa infloreasca tot mai tare , caci atunci, toate acele dificultati nu vor mai insemna altceva decat niste simple provocari. Depasindu-le, iubirea voastra va deveni astfel din ce in ce mai puternica. Iubirea este eternitatea. Daca este prezenta, ea nu poate decat sa creascã. Iubirea cunoaste inceputul, dar nu si sfarsitul.
Osho
joi, decembrie 23, 2010
duminică, decembrie 19, 2010
Pluto
Pluto este ultima planetã cunoscutã din sistemul nostru solar, care a nãscut în ultimii ani largi controverse cu privire la statutul sãu la nivel astronomic - este sau nu o planetã? Chiar dacã astronomii au decãzut Pluto din drepturile de a fi numitã planetã, în astrologie Pluto joacã în continuare un rol foarte important. Pozitia sa pe harta natalã indicã sectorul în care pot apãrea cele mai radicale transformãri de-a lungul vietii, precum si punctele slabe ce se cer distruse si reconstruite intr-o viatã de om, marile probe de încercare, zona care cere din partea individului cele mai mari eforturi. Pluto pune în calea noastrã probele cele mai dificile si mai profunde de destin si are o intensã conotatie karmicã.
PLUTO ÎN RAC – Pluto a tranzitat Racul între 1914 si 1939, când au apãrut mari curente nationaliste dupã al doilea rãzboi mondial. Familia a suferit mari crize din cauza rãzboaielor, tot ce tinea de apartenentã la un mediu – familie, oras, patrie - cunoscând imense bulversãri. S-au trasat alte granite, s-au decis alte sfere de influentã pe glob. S-a dezvoltat la maximum constiinta socialã si responsabilitatea personalã pentru societate. Omul a început sã simtã cã face parte dintr-un colectiv numeros, mai important decât mediul sãu intim restrâns. La nivel personal, individul capãtã o mai mare abilitate de a iubi si de a-si exprima afectiunea la nivel larg, nu numai asupra familiei
sale, arãtându-si dragostea pentru tot ceea ce îi oferea identitate nationalã: localitatea de bastinã, tara de origine, limba maternã, steagul national, istoria neamului etc. Pune accent pe securitate
, de aceea luptã pentru a pãstra ceea ce îl face sã simtã cã apartine unui anumit cadru în care este în sigurantã: casã, familie, tarã, societate.
PLUTO ÎN LEU – Pluto a tranzitat zodia Leului în perioada 1939-1957,aducând cu sine mari schimbãri la nivel politic, mari bãtãlii pentru putere între sferele de influentã ale planetei. În plan personal, Pluto aduce legãturi sentimentale cu final trist, riscuri în legãturã cu nasterea copiilor (incapacitatea de a avea copii sau risc de a-i pierde prematur). Individul are un mare respect pentru autoritate, de la sef pânã la primar si presedinte.
PLUTO ÎN FECIOARA - Pluto a tranzitat Fecioara între 1957 si 1972, perioadã de dezvoltare a tehnologiei
, prin aparitia computerelor si automatizãrii. Mari descoperiri medicale. În plan personal, Pluto în Fecioarã dezvoltã o subtilitate a spiritului, o mare atentie pentru detalii, tendintã spre reforme sociale. Este o generatie maniacã în privinta nutritiei, într-o perpetuã curã de slãbire sau calculare a caloriilor, precum si o atentie sporitã asupra sãnãtãtii si igienei.
PLUTO ÎN BALANTA - Pluto a tranzitat Balanta în perioada 1972-1984, perioadã în care s-a dezvoltat foarte mult feminismul si egalitatea dintre sexe. Cel nãscut în aceastã generatie are tendinte reformatoare în tot ceea ce priveste dreptatea si egalitatea, fiind capabil sã se ridice pentru drepturile sale dacã se simte nedreptãtit sau tratat injust. Majoritatea celor nãscuti în aceastã perioadã simt uniunea ca o datorie karmicã sau ca pe o obsesie, simtind nevoia/obligatia de a se asocia – prin cãsãtorie sau parteneriat doar pentru a îndeplini o datorie. Existã posibilitatea ca cei nãscuti în aceastã generatie sã fie tentati de relatii sexuale secrete sau întâmplãtoare, de cãsãtorii fãcute în tainã, de acceptarea unor relatii neobisnuite, de acceptarea unei cãsnicii esuate ca pe o cruce pe care trebuie sã o ducã mai departe orice ar fi. Generatia lui Pluto în Balantã aduce toleranta la cote maxime.
PLUTO ÎN SCORPION – Pluto a tranzitat Scorpionul în perioada 1984-1995, aducând mari transformãri în tot ce era legat de sex, moarte, resurse financiare sau umanitate în general. Lumea a simtit o mai mare nevoie de schimbare la nivel spiritual, mai ales prin deschiderea spre parapsihologie sau esoterism. Reprezentantul acestei generatii este capabil de mari transformãri, reusind de fiecare datã sã renascã din propria cenusã. Este o persoanã cu un instinct erotic foarte dezvoltat, care va începe viata
sexualã foarte repede, gãsind în amor o cale de spiritualitate si explorare, desi poate ajunge usor la abuzuri erotice. Reprezentantul acestei generatii resimte mult mai intens forta destinului decât alte generatii, fatalitatea si karma lãsându-si amprenta foarte puternic pe drumul sãu în viatã. Totul are influente karmice în destinul sãu, influente provenind din vietile anterioare, fiind o continuitate a existentelor precedente. Este foarte atras de ocultism, secretele lumii si ale vietii, va cãuta o cale de cercetare a unor domenii spirituale. Va avea acces
spre lumea viselor si a vietilor anterioare, putând fi detinãtorul unor haruri divine cu totul deosebite pe care trebuie sã le descopere si dezvolte. Poate trece prin multe experiente dramatice de-a lungul vietii, poate fi adeseori pe linia dintre viatã si moarte, destinul sãu fiind plin de încercãri dificile, majoritatea cu încãrcãturã karmicã, prin care trebuie sã-si plãteascã datoriile mostenite din vietile precedente. Viata sa va fi mult mai încercatã decât a altor generatii.
PLUTO ÎN SAGETATOR – Pluto a traversat zodia Sãgetãtorului între 1995-2008. Este de asemenea un semn de evolutie importantã în viitor, dintre cei nãscuti în aceastã generatie nãscându-se cei care vor fi martorii sau actorii unor imense transformãri la nivel religios, educational, filosofic, metafizic. Se pare
cã nimic din ceea ce generatiile anterioare au gândit pânã acum nu va mai fi valabil pentru ei, de aceea dintre aceste persoane se vor naste pionierii unei lumi noi. Orice dogme vor fi respinse si libertatea deplinã de gândire va pune stãpânire pe tot, dar fãrã a le impune cu forta, ci încercând sã demonstreze si celorlalti cã sunt principii noi si revolutionare care ar putea îmbunãtãti lumea. Cu astfel de oameni ajunsi la maturitate lumea se poate astepta la transformãri radicale, în care nimic nu va mai fi ca în trecut. Libertatea spiritului va fi principala valoare pe care o vor promova.
PLUTO ÎN CASA I indicã o mare vointã, o personalitate magneticã, un potential urias si un ego foarte puternic. Subiectul are multã initiativã dar îi este foarte greu sã colaboreze eficient cu lumea din jur. Are o puternicã tendintã de dominare în orice plan al vietii sale, dar cu precãdere în plan sexual. Este o fire misterioasã, inaccesibilã chiar, nimeni nu reuseste sã îl înteleagã sau sã îl cunoascã perfect. Poate fi uneori considerat a fi un om dificil. Nu se poate conforma prea usor regulilor impuse de altii, trebuie mereu sã vinã cu ceva neobisnuit, ceva scornit de propria minte. Poate suferi multe modificãri de atitudine de-a lungul vietii, având de înfruntat suisuri si coborâsuri care vor duce si la schimbãri multiple de dispozitie, aspect exterior, mod de comportare. Este cu sigurantã o personalitate complexã, greu de înteles sau chiar greu de acceptat. Viata acestui om nu este deloc usoarã, încãrcãtura karmicã – mostenitã din alte vietii – fiind covârsitoare în acest caz, aceasta fiind uneori o piedicã, dar alteori motorul care îl obligã sã se auto-depãseascã. Echilibrarea sa karmicã va fi dificilã, de aceea evenimentele prin care va trece vor fi adeseori inexplicabile, ciudate, dure, poate chiar dramatice. Moartea, esecul, pierderea oamenilor dragi sau a unor drepturi care i se cuvin nu vor lipsi din viata acestui om, având de trecut prin multe lectii de viatã. Poate suferi un eveniment total reformator la un moment dat în viatã, prin care va deveni alt om sau pornind-o pe o cale cu totul diferitã fatã de semenii sãi. De fapt, nu este un om obisnuit, având ori o personalitate ciudatã, ori o viatã iesitã din comun. Cu sigurantã, nu e ca toatã lumea! Va întâlni multe persoane fatã de care are datorii karmice de adus la zi.
PLUTO ÎN CASA II indicã venituri obtinute din surse ciudate. Subiectul va fi supus unor teribile fluctuatii financiare, fiind înclinat spre risipã sau spre obtinerea banilor prin metode incorecte. Trebuie sã învete sã fie econom si sã respecte proprietatea altuia. Stie sã facã bani, dar nu întotdeauna prin metode ortodoxe. Poate avea mari pierderi sau dimpotrivã, mari câstiguri, chestiunile financiare sunt supuse extremelor. Poate irosi banii fãrã rost totusi, dar reuseste sã acumuleze din nou, chiar si de la zero. Are un mare simt al rãspunderii în chestiuni financiare, deci dacã risipeste, îsi asumã toate riscurile, nu dã vina niciodatã pe altcineva. Este totusi obsedat de bani sau bunuri.
PLUTO IN CASA III indicã mare gelozie în familie, tendintã spre cinism, multã receptivitate, reusind sã afle ce gândeste cel din fata sa. Foarte expresiv dar si extremism uneori în exprimare. Are un spirit de observatie foarte bun. Este interesat de stiintã si esoterism. Intense relatii cu fratii si vecinii, unele din aceste legãturi având chiar încãrcãturã karmicã, pentru cã au mai interactionat si în altã viatã. Individul s-a încarnat cu o karmã comunicationalã puternicã, trebuind sã gãseascã o modalitate de a se exprima sau de a-si manifesta ideile. Copilãria sa a fost marcatã de unele experiente traumatizante sau intense, pornind probabil de la educatia primarã sau viata de familie. Are o perpetuã nevoie de studiu, fiind atras de domenii abstracte, complexe, profunde. E posibil sã sufere o mare dramã în relatia cu fratii, verii sau colegii de scoalã.
PLUTO ÎN CASA IV indicã un oarecare grad de tensiune în casã si o atitudine dominatoare în relatie cu membrii familiei. Cu toate acestea subiectul este foarte atasat de casã, orasul natal sau tarã. Poate trece prin dificile momente în casa în care locuieste, fie în perioada în care a locuit în casa pãrinteascã, fie mai târziu, cu copiii sãi. Trebuie sã învete sã coopereze calm cu membrii familiei. De asemenea Pluto în aceastã pozitie indicã relatii karmice profunde cu membrii familiei (pãrintii), reîntâlnirea de peste veacuri având ca scop repararea unor greseli karmice trecute.
PLUTO ÎN CASA V indicã mari abilitãti creatoare, dar care ar putea rãmâne nedescoperite, dar dacã ar fi bine dezvoltate, ar putea duce la crearea unor adevãrate capodopere. Copiii acestei persoane pot fi cu totul deosebiti, talentati, capabili de mari realizãri, cu multã ambitie, dar niste rebeli în felul lor. Existã tendinta de a cheltui prea mult pe plãceri personale sau chiar pe jocuri de noroc, sau existã tendinta de a-si rãsfãta copiii, încercând sã le ofere prea mult. În plan sentimental, subiectul are tendinta de a domina, de a dezvolta sentimente extreme: urã, rãzbunare, tiranie, gelozie. Trebuie sã învete sã îsi schimbe aceste atitudini negative, sã învete sã iubeascã si sã dãruiascã. Viata sa va cunoaste mari transformãri din cauza iubirilor trãite si odatã cu aparitia copiilor. Va trebui sã îsi punã întrebãri existentiale si sã se schimbe radical dupã ce va avea câteva iubiri ratate sau probleme
cu copiii. Destinul îi va oferi lectii mai ales în aceste planuri ale vietii sale.
PLUTO IN CASA VI indicã interes cu privire la diete
regimuri, stiluri sãnãtoase de viatã, uneori devenind ipohondru si exagerat în privinta bolilor si igienei. Individul este foarte interesat de mediul profesional în care lucreazã, cãutând sã-si asigure si lui si celorlalti un mediu în care sã se simtã bine. Poate aduce chiar importante modificãri în mediul sãu profesional, dar s-ar putea sã o facã prea autoritar, fãrã a cere pãrerea altora. Poate fi foarte exigent cu colegii si colaboratorii, devenind chiar dominator si abuziv. Când e vorba de sãnãtate, poate avea reguli foarte stricte de viatã. Trebuie sã învete sã nu mai astepte prea mult de la ceilalti, ca sã evite astfel posibilele deceptii.
PLUTO IN CASA VII - Subiectul are o mare aplecare asupra laturii psihologice a naturii umane. Subiectul poate trãi o mare încercare de destin prin care va trebui sã îsi revizuiascã modul de a privi relatiile si parteneriatele. Trebuie sã învete cooperarea si buna întelegere între oameni. Posibile probleme si mari transformãri în cuplu sau parteneriate de afaceri. În cãsnicie, subiectul are tendinta de a idealiza figura partenerului
, ceea ce ar putea naste mari dezamãgiri si vise desarte. În relatia cu partenerul de viatã s-ar putea crea o atmosferã de dominare, prin care unul din parteneri va încerca sã detinã controlul relatiei. Subiectul are nevoie de un partener care sã îi dezvolte imaginatia, un partener care sã degaje o undã de mister, care sã fie mereu o mare necunoscutã, tocmai pentru a face viata alãturi de el o perpetuã surprizã. Subiectul e posibil sã fi resimtit o influentã puternicã din partea bunicilor, moartea acestora provocând mari suferinte si schimbãri în destinul sãu. Cel de-al doilea copil
ar putea suferi o boalã dificilã sau o transformare radicalã de-a lungul vietii, prin care si viata subiectului va cunoaste o modificare majorã, cel mai probabil în sens negativ. Risc de divort, de separãri sau pierderi în afaceri.
PLUTO IN CASA VIII indicã un puternic simt erotic. De asemenea individul poate interesat de lucrurile misterioase ale vietii, de întelesurile ascunse ale mortii, ba chiar poate avea preocupãri morbide sau oculte. Suferã periodic crize intense prin care îsi transformã personalitatea în mod radical. Interes asupra activitãtilor financiare de genul asigurãrilor, bursei, mostenirilor, având un fler deosebit în chestiunile financiare, mai ales în mânuirea si cresterea averilor altora. Poate avea obsesii ciudate, posibile boli rare, accidente sau necazuri cu legea. Partenerii erotici din aceastã viatã e posibil sã fie persoane cunoscute în vietile anterioare. Risc de a atrage datorii karmice în aceastã viatã.
PLUTO ÎN CASA IX indicã mari transformãri ale sistemului de valori în viata subiectului. Adeseori ceea ce a gândeste cã ar fi corect si moral se va dovedi exact pe dos, trebuind sã accepte sã acumuleze experiente de la zero. Nu este foarte tolerant fatã de ipocrizia sau injustitia oamenilor. Are tendinta de a-si impune propriile opinii într-un mod ceva mai tiranic. Poate avea tendinte extremiste (fanatice chiar) în plan religios, existând posibilitatea sã abordeze o religie mai putin obisnuitã o perioadã din viatã. Cele mai radicale schimbãri ale vietii vor apãrea în ceea ce priveste educatia, religia, principiile morale, cãlãtoriile. În unul din aceste planuri va suferi mutatii profunde prin care va trebui sã îsi înteleagã mai bine rolul pe aceastã planetã. Mari drame pot apãrea în aceste directii.
PLUTO IN CASA X indicã o mare ambitie în plan socio-profesional. Cariera sa va suferi mari schimbãri, mari suisuri si mari coborâsuri, drumul sãu nefiind unul oarecare si nicidecum unul usor si drept. Poate fi atras de stiintã, de profesiuni în legãturã cu sãnãtatea, sau chiar de politicã. Poate suferi mari întreruperi în drumul sãu spre succes si realizare. Poate schimba multe ocupatii de-a lungul vietii. În a doua parte a vietii poate obtine o functie de conducere si i se poate dezvolta un intens simt al puterii, devenind autoritar si chiar dictator.
PLUTO ÎN CASA XI indicã posibilitatea de a suferi adevãrate drame în plan social, în relatie cu prieteni sau protectori. Are mare nevoie de prieteni, dar nu se bucurã de relatii prea fericite
. Ba chiar s-ar putea sã descopere, la un moment dat în viatã, cã printre asa-zisii sãi prieteni se ascunde un dusman foarte puternic ce e posibil sã-i cauzeze tot felul de necazuri. Existã chiar posibilitatea de a avea relatii sexuale – poate chiar riscante - cu membri ai grupului de amici din care face parte. Poate suferi pierderea unui bun prieten. Îi place sã facã parte dintr-un grup de interese (asociatie, organizatie) unde chiar sã joace un rol activ, poate chiar de lider.
PLUTO ÎN CASA XII indicã o fire sensibilã, capabilã de trãiri emotionale foarte intense, chiar pânã la extreme, cum ar fi gelozia. Individul s-ar putea considera toatã viata un neînteles, gata mereu sã riposteze la cel mai mic afront. Este atras de tot felul de domenii neobisnuite, pentru cã tot ce face poate pãrea neobisnuit în general, deci nu ar fi de mirare nici atractia sa spre ocultism, spionaj, cercetãri în domeniul psihic, parapsihologie, destin. Poate suferi de boli ciudate, cronice, grave, greu vindecabile. Individul are cu sigurantã o karmã dificilã, viata îi va aduce în cale multe teste dramatice de trecut. Finalul vietii l-ar putea gãsi într-un loc izolat, precum un spital sau un azil. Poate avea obsesii sau fobii periculoase, cosmaruri intense sau presimtiri negative. Este predispus la consum de droguri, excese de alcool. Are un talent aparte de a întelege lucrurile de naturã psihicã si emotionalã, cum ar fi muzica, poezia, religia, ocultismul. Risc de înec în mare, de asfixiere, gazare, teamã de animale mari sau risc de boli mentale. Poate gãsi o cale de iluminare prin religie. E posibil sã se fi reîncarnat cu o teamã ciudatã de apã, de întuneric, de locuri închise sau retrase, poate pentru cã într-o viatã anterioarã a suferit un mare traumatism într-un astfel de mediu. Existã chiar posibilitatea ca finalul vietii precedente sã fi fost declansat de o crimã comisã prin medicamente
, otrãvuri, înec sau asfixiere, poate noaptea în somn, cel mai probabil din cauza unui dusman nestiut. E posibil ca în aceastã viatã dusmanul vietii precedente sã aparã adeseori în calea sa, simtind repulsie si angoasã în preajma acestei persoane. E posibil ca adeseori în vis sau în stãri de transã sau de meditatie sã revizualizeze momente ale vietilor trecute.
duminică, noiembrie 14, 2010
Maria Tanase
Maria Tanase - o veritabila diva a Romaniei. Pentru nostalgici am sa redau amanunte despre viata ei...
Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o interpretă de muzică populară românească.
“Ar fi fost în stare să fumeze şi când dormea. Nu conta că sunt Naţionale sau ţigări fine. De fumat s-a luat de pe la 16 ani, când a început să umble prin cartier. Toată ziua stătea ori la o familie de nemţi din vecini, ori la popa Vasile: el a botezat-o, el a cununat-o şi tot el i-a făcut slujba de înmormântare.” Înscrisă la concursul “Miss România” la numai 15 ani, tânăra adolescentă pică însă proba costumelor de baie. La 16 ani, trăieşte o poveste de dragoste cu un tânăr medic care o lasă gravidă. Maria avortează şi această intervenţie o va mutila pe viaţă, fiindcă niciodată nu va mai putea avea copii iar neîmplinirea maternităţii o va măcina mereu asumându-şi-o ca păcat şi pedeapsă. Pe patul spitalului Fundeni, cu câteva zile înainte să moară, se confesează: “O viaţă întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii”. Această dramă personală explică pasiunea, jalea şi deznădejdea cu care înfioară audienţa în cântecele sale care vorbesc de moarte sau de blestemul pentru “Cine iubeşte şi lasă”.
"Faima a dus-o pe celebra cantareata Maria Tanase in intimitatea unor personaje politice importante ale lumii, in timpul ultimului razboi mondial. Viata ei, dar mai ales povestea colaborarii inegalabilei cantarete cu serviciile de spionaj ale aliatilor impotriva Germaniei lui Hitler, asa cum o descriu unii istorici ai serviciilor secrete, poate fi oricand subiectul unui film de succes.
Intrebarea daca Maria Tanase a fost sau nu implicata in luptele serviciilor de informatii duse pe frontul ascuns al celui de-al doilea razboi mondial ramane de actualitate. Nimeni nu se incumeta sa dea un raspuns; mai mult, pentru cei care au cunoscut-o subiectul este unul tabu. Despre relatiile amoroase care au purtat-o din bratele in bratele atator personaje influente, oameni de afaceri, politicieni sau spioni sunt scrise cu greu cateva randuri, pudoarea noastra traditionala fiind o bariera ce nu face altceva decat sa stirbeasca personalitatea Mariei Tanase. America a avut-o pe Marlyn Monroe, Franta pe Edith Piaf, noi, pe Maria Tanase. America si Franta s-au inchinat in fata lor in vazul intregii lumi; noi, nu. Nu este insa prea tarziu.
DIN MAHALA LA MISS ROMANIA
Maria Tanase s-a nascut in septembrie 1913 in mahalaua Caramidarilor din Bucuresti, fiind al treilea copil al unei familii sarace ce-si ducea traiul de la o zi la alta. Din cauza lipsei banilor, Maria este nevoita sa renunte la scoala in clasa a treia si sa munceasca in gradina de zarzavat si flori a parintilor.
La cincisprezece ani isi incearca norocul la concursul "Miss Romania".
In cartea lui Gaby Michailescu "Maria cea fara de moarte" publicata in 2003, omul care a fost impresarul artistei povesteste cum a picat la proba costumului de baie, considerandu-se ca este inca neformata la corp si ca are picioarele prea groase. Frumusetea Mariei nu trece insa neobservata. Un medic tinerel de la spitalul Central o cucereste si o lasa gravida la numai 16 ani. Pentru a scapa de complicatii, "iubaretul" aranjeaza un avort. Gestul avea sa o coste pe Maria, care nu va mai putea avea niciodata copii.
VIENA, PRIMUL PAS
Dupa nefericita poveste de dragoste cu medicul, scrie Michailescu, Maria fuge de acasa si se angajeaza casierita la unul din birturile ce animau mahalalele Capitalei in anii deceniului trei. Incepe sa cante si vocea ei place musteriilor din carciumile bucurestene. Apoi norocul ii surade si semneaza un contract cu restaurantul Neptun de pe strada Buzesti. In curand, avea sa vina si prima ei inregistrare magnetica, pentru acest lucru plecand la Viena la casa de discuri "Columbia". Urmeaza prima inregistrare la radio si drumul catre celebritate este deschis. In 1939, participa la concertul dat in Pavilionul Romaniei de la Expozitia Internationala din New York unde canta in fata fostului presedinte al SUA, Roosevelt, a lui Andre Gide si Yehudi Menuhin.
ASALTATA DE AMOREZI
Fostul impresar isi aminteste, in biografia dedicata artistei, cum simpli clienti ai restaurantelor, diplomati si oameni de afaceri incercau sa intre in gratiile Mariei. "Ii ingropau cabina cu flori", spune Michailescu. Printre cei care doresc sa o cucereasca pe Maria s-a numarat si americanul Ben Smith, supranumit "Regele aluminiului", care o cere in casatorie si ii propune sa mearga cu el in SUA. "Era in iunie 1940 si plecarea ar fi insemnat fuga de razboi. Maria a ajuns doar pana in Italia. Acolo, lovita de 'amorul de tara>>, cum spunea ea, lasa totul balta si se intoarce in Romania", isi aminteste impresarul. Avea sa se casatoreasca un an mai tarziu cu Clery Sachelarie, un fost mosier si magistrat, asociat la restaurantul Wilson. Michailescu spune ca nu era deloc un mariaj fericit, insa Maria nu-l putea parasi. Sachelarie era un jucator inrait la cursele de cai, iar Maria se temea ca fara ea va muri de foame.
IN LUMEA SPIONILOR
Istoricul Mihai Pelin, in lucrarea sa "Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica", afirma ca Maria avea la sfarsitul anilor ’30 relatii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucuresti al agentiei Havas si rezident al serviciilor speciale franceze. In anul 1940, artista face un prim-turneu in Turcia, si are ocazia sa cante in fata presedintelui tarii Iamet Inonu. Al doilea razboi mondial izbucnise de mai bine de un an, iar Istanbulul si Ankara erau la acea vreme locul de intalnire al agentilor secreti.
La intoarcerea in tara, Maria Tanase devine tinta serviciului secret al armatei germane Abwehr, care incearca (printr-un maior) sa o recruteze. Conform unor date ale Serviciului Secret de Informatii din Romania, condus de Eugen Cristescu, artista refuza. Istoricul Cristian Troncota, autorul mai multor carti despre serviciile secrete romanesti, este de parere ca Maria Tanase l-a ajutat pe Cristescu in munca sa. "Se pare ca celebra cantareata i-a facilitat lui Eugen Cristescu, intr-o perioada destul de dificila, unele schimburi de informatii cu o serie de diplomati americani", afirma Troncota.
IN PREAJMA LUI ALFRED DE CHASTELAIN
In 1941, Maria pleaca pentru a doua oara in Turcia, unde sustine alaturi de orchestra condusa de Grigore Dinicu mai multe concerte la Ankara si Istanbul. Ea a fost frecvent vazuta in compania lui Alfred de Chastelain, ofiter in serviciile secrete britanice. Chastelain lucrase timp de 14 ani in Romania, fiind directorul companiei petroliere "Unirea". In februarie 1941, paraseste tara noastra, intrucat intrarea Romaniei in razboi alaturi de Germania nazista avea sa duca la ruperea relatiilor dintre regimul Antonescu si Marea Britanie. El a preluat la Istanbul conducerea filialei SOE (structura a spionajului britanic) ce includea Romania.
In decembrie 1943, Alfred de Chastelain este parasutat, alaturi de ofiterii britanici Ivor Porter si Silviu Metianu, pe teritoriul Romaniei in celebra actiune "Autonomus". Cei trei vor fi arestati si luati in grija de Serviciul Secret de Informatii. De Chastelain si Porter aveau sa paraseasca Romania in 24 august 1944 la bordul unui avion romanesc cu destinatia Istanbul, in timp ce Metianu va fi angajatul misiunii militare britanice de la Bucuresti.
In Turcia, De Chastelain avea sa-i propuna Mariei sa nu se mai intoarca in Romania, oferindu-i un post la radio Londra. Artista refuza oferta si se intoarce in tara, unde e arestata. Este acuzata ca ar fi conlucrat cu reteaua de spionaj britanica condusa de inginerul Rica Georgescu, fost coleg la "Unirea" cu Alfred de Chastelain si recrutat de acesta. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberata.
URMARITA DE SECURITATE
Dupa 23 august 1944, Maria a continuat sa se afle in preajma spionilor. Prin Silviu Metianu, ea a ajuns in anturajul generalului E.R. Geer, seful sectiei armatei de uscat in Misiunea Militara Britanica din Romania. Istoricul Mihai Pelin precizeaza ca Maria Tanase i-a fost recomandata generalului britanic de catre Alfred de Chastelain, si nu de catre folcloristul Harry Brauner, cum s-a crezut initial. Securitatea comunista a urmarit-o pe Maria Tanase, pe care o considera un "element ce manifesta dusmanie fata de regimul nostru".
Natura reala a relatiilor dintre Maria si Geer a iesit la iveala in 1952, cand Securitatea a patruns prin efractie in biroul consulului britanic de la Bucuresti, A.C. Kendall, si a sustras o serie de documente importante. Speriata, artista a cerut sfatul sotului ei, Clery Sachelarie, in legatura cu scrisorile pe care le avea de la generalul Geer si cu care nu stia ce sa faca. Totusi, actiunile Securitatii impotriva ei nu au trecut dincolo de filaj. Maria Tanase era idolul maselor. Securitatea stia acest lucru si, cu toate ca nu au avut-o la inima, au lasat-o in pace.
ARTISTA EMERITA
Vocea si talentul ei artistic au constituit atuul sau in fata noilor autoritati comuniste de la Bucuresti. Gheorghe Gheorghiu-Dej era un mare consumator de folclor si a incercat pe cat posibil sa o protejeze pe Maria Tanase.
Artista este recompensata de autoritatile comuniste cu Premiul de Stat - 1955, iar in 1957 cu titlul de Artist Emerit, iar un an mai tarziu are un rol important in filmul "Ciulinii Baraganului".
In 1959, face un ultim turneu peste hotare, in Republica Bulgaria.
FANTANA MARIEI
La 22 iunie 1963, Maria Tanase moare. Cancerul de plaman de care a suferit ani de zile avea in cele din urma sa o doboare.
In testamentul, dat lui Temistocle Popa, Maria cerea ca dupa moartea ei sa fie sapata o fantana la care romanii insetati sa se opreasca sa bea apa si sa-si aminteasca de ea.
Maria dorea ca "fantana ei" sa fie construita prin Dobrogea sau in Fagaras, de unde era mama ei. Din pacate, dupa inmormantare nu s-au gasit bani pentru troita care trebuia ridicata langa fantana, iar dorinta ei a ramas neimplinita."
Maria Tanase - Cine iubeşte şi lasă
Pai cine iubeste si lasa,
cine iubeste si lasa,
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa,
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa,
taraisu' sarpelui
Si pasu' gandacului,
vajaitu' vantului,
pulberea pamantului,
pulberea pamantului.
Ca furnica de-i furnica,
la trup mare, la cap mica,
Si la mijloc subtirica
de umbla pe sub pamant,
tot se tane de cuvant,
tot se tane de cuvant.
Hai, dar noi oameni botezati,
dar noi oameni botezati,
de cuvant suntem lasati,
de cuvant suntem lasati.
Ca cine iubeste si lasa
Dumnezau sa-i dea pedeapsa
taraisu' sarpelui
si pasu' gandacului,
vajaitu' vantului,
pulberea pamantului
http://www.youtube.com/watch?v=GbzmK9kMCWU
Maria Tanase - Ciuleandra
Foaie verde siminoc,
Tineti Ciuleandra pe loc,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Tineti-o flacai asa,
Pan-o ajunge Puica,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Intariti-o nitelus
Ca ajunge acus-acus
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Mai intariti-o de-un pas,
C-a ajuns si n-a ramas,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Doua fire, doua paie,
Luati Ciuleandra la bataie,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Tot asa, ca nu ma las,
Ca sunt cu Puica pe-un pas,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
Doua fire, doua paie,
Ia Ciuleandra la bataie,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.
S-inc-odata mai baietï,
Hop s-asa s-asa!
http://www.youtube.com/watch?v=0W395ryBuqg
joi, noiembrie 11, 2010
Duetul florilor
duminică, noiembrie 07, 2010
Fixuri si obsesii zodiacale
BERBEC (21 martie - 20 aprilie) - "Sunt pe fuga"
Cum este zodia asta?
Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane.
Ce "pasarele" are?
Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul.
Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu "directivele", dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii - e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei.
Cand face urat?
Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor... ce mai! - a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil..
TAUR 21 (aprilie - 21 mai) - "Ce-i al meu, e-al meu"
Cum este zodia asta?
Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii.
Ce "pasarele" are?
Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.
Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet - si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.
Cand face urat?
Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului.
GEMENI (21 mai - 21 iunie) -"Nu te enerva"
Cum este zodia asta?
Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii.
Ce "pasarele" are?
Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept "fixatie", atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?
Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede.
Cand face urat?
Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.
RAC (22 iunie - 22 iulie) -"O rezolvam noi"
Cum este zodia asta?
Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui.
Ce "pasarele" are?
Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii.
Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti.
Cand face urat?
Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.
LEU (23 iulie - 22 august)- "Nu-s frumos?"
Cum este zodia asta?
Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui!
Ce "pasarele" are?
Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de "obsesia scenei". De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si "pozele" lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi.
Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza.
Cand face urat?
Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.
FECIOARA (23 august -22 septembrie )-"Sa abal"
Cum este zodia asta?
La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si "zodia micilor maniaci".
Ce "pasarele" are?
Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante.
Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi "obsesia perfectiunii", "fixatia restului" si "sindromul furnicii". Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza.
Cand face urat?
Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.
BALANTA (23 septembrie - 22 octombrie) -"Nu sunt sigur..."
Cum este zodia asta?
Balanta e un semn profund relational - pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti.
Ce "pasarele" are?
Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, Balanta e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla "mania echitatii" - incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa.
Te mai poate sacai cu sintagme de genul "nu e drept", "pe de alta parte", sau "stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)...". Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a... echilibra balanta discutiei!
Cand face urat?
Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: "face urat" daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.
SCORPION (23 octombrie - 21 noiembrie) - "Ma tem de tradare"
Cum este zodia asta?
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia.
Ce "pasarele" are?
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.
Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv.
Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale.
Cand face urat?
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.
SAGETATOR (22 noiembrie - 21 decembrie) -"Cu mine vorbesti?"
Cum este zodia asta?
Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii.
Ce "pasarele" are?
Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist - nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu "lumea buna" si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de "sindromul supraevaluarii", care ii poate strica planurile de "respectabilitate". Ii e greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile.
De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si "baiat bun".
Cand face urat?
Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.
CAPRICORN (22 decembrie - 20 ianuarie) - " Ascuta-ma pe mine"
Cum este zodia asta?
Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie.
Ce "pasarele" are?
Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari.
Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna - in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din "piesele de rezistenta" care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie.
Cand face urat?
Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.
VARSATOR (21 ianuarie - 19 februarie) - "Iti spun drept..."
Cum este zodia asta?
Originalul" zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri.
Ce "pasarele" are?
E un revolutionar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate. Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gandeste, fara sa-i pese de consecinte, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora.
Inzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al razvratitului agitat, te surprinde cu cele mai neasteptate manifestari.
Cand face urat?
Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros.
PESTI (20 februarie - 20 martie) - "Depinde..."
Cum este zodia asta?
Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului.
Ce "pasarele" are?
"Functioneaza" numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de "sidromul relativitatii" (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in "arta aburirii". Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive.
Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament.
Cand face urat?
Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.

luni, noiembrie 01, 2010
Am o raceala urata care ma determinat sa consum o duzina de servetele pana acum...cu febra si restu'...Ce e interesant? Ca de cativa ani duc rarele raceli pe picioare, fara sa-mi afecteze munca in nici un fel. Nu iau nici un fel de antibiotic, vaccin sau mai stiu eu ce alt distrugator de imunitate. Singurul simtom al febrei sunt buzele extrem de uscate, de parca m-au tinut cu forta in desert cateva zile...:))). Singurele pastile pe care le inghit sunt cele homeopate (valabil si pentru sirop de tuse) si binenteles vitamina C in doze enorme, de preferat din surse naturale concentrate - Acerola.
De ce va povestesc chestia asta, in speranta ca o sa renuntati la chimicale, in special pentru copii vostri. Daca o asmatica poate supravietui unei raceli doar cu chestii naturale ... in mod sigur si voi puteti!

duminică, octombrie 31, 2010
Seara orientala
Aseara am primit o invitatie la o petrecere orientala la casinoul din Hotel Fenicia...mancare traditionala, muzica orientala, dansatoare exotice, cantareti libanezi. Oameni din toate colturile lumii: arabi, greci, libanezi, israelieni...
Cred ca a fost cea mai reusita petrecere din ultimi 5 ani. La "Habibi ya nor el ayn" toata lumea dansa...binenteles ca n-am rezistat si am dansat din buric pana la epuizare...:))...
Spre dimineata o gasca de evrei m-au transformat in zana norocoasa la masa de blackjack si ruleta ... pupaturi de zaruri si toate cele...:))) Delicios!
http://www.youtube.com/watch?v=7BOV6eB1vus
joi, octombrie 28, 2010
Dorinte care mai de care...inspirate sau nu..:)))
silk
honey
grapes
all kind of shoes
chocolat
men clothes
ciggar
red wine
congnac
a loft
some ice cubes ... sometimes...
someone to cook for me
someone to dress me in the morning and undress me in the evening
all kind of gloves
playing games
sweet and sorrow
ristretto con panna
dolce fantasia
1 l rossa moscheta oil
a sexual slave
fresh lilac
..........

Coup de foudre
vaii...cum sa crezi in asa ceva? Pare imposibil pentru o persoana rationala. Dar se pare ca exista persoane care au experimentat senzatia. Cica te loveste ca un tsunami, nu mai respiri, nu mai mananci, nu mai dormi, te anuleaza...definitiv..:))...si nu te poti gandi decat la persoana respectiva. Iata....deci trebuie sa fie cumplit de nasol...si divin in acelasi timp. Dar daca te gandesti putin ... e dragostea perfecta, totala, coplesitoare....
Cand iti alegi pe cine sa iubesti (sa fie frumos, destept si devreme acasa)...parca nu mai e dragoste...doar o conventie...convenabila...:)). E adevarat ca e posibil sa convietuiesti caldut toata viata asa cu o dragoste rationala. Dar parca e pacat sa nu ai parte de coup de foudre, cu toate riscurile pe care le implica.
Si am si un exemplu: doi prieteni apropiati (ea extrem de frumoasa, el extrem de destept), s-au cunoscut acum 15 ani la o petrecere si in dimineata de dupa petrecere el a propus sa plece in lumea larga...si plecati au fost. S-au intors acum cativa ani in Romania. Acum doua zile am iesit cu ei la o cafea..si ... printre diverse discutii ...ajungem la sentimente....la care ea imi marturiseste emotionata: il iubesc atat de mult incat uneori e dureros! Mi sa parut cumplit de frumos ... si a inceput cu un coup de foudre ...
http://www.youtube.com/watch?v=V8qWFt1eT_8

sâmbătă, octombrie 16, 2010
duminică, octombrie 10, 2010
marți, septembrie 21, 2010
Astrograma
Asa arata astrograma mea realizata de un astrolog profesionist
Soarele este in gradul 14 Fecioara (Simbol Sabian: UN ARBORE GENEALOGIC) si in Casa a XII-a, a Viselor si Izolarii, in cuadratura cu Neptun din Sagetator, iar aceasta sugereaza o imagine publica a nativei de om oarecum insingurat sau cufundat in vise si trairi proprii, relativ greu de inteles de catre altii, si predispus si sa se dezamageasca pe sine daca nu are suficienta incredere in intuitiile si aspiratiile sale ca sa si le concretizeze. Ca orice om nascut in Fecioara, nativa este in general perfectionista si pragmatica, analitica si critica, minutioasa si atenta la detalii, cu abilitati executive si practice, genul de om care stie sa faca multe lucruri marunte si concrete cu mina lui, daca sunt suficient de importante pentru el ca sa le dea atentie. Soarele este plasat in al doilea decan al Fecioarei, guvernat de Venus si asociat traditional cu constelatia Hercules, al carei cuvint-cheie este EXPERIENTA. Nativii acestui decan sunt oameni capabili sa duca la bun sfirsit sarcini mari, prin ambitie si organizare, iar diplomatia in relatiile cu altii are si ea un rol important in asta. In particular, insa, pozitia Soarelui in aceasta tema sugereaza o personalitate care duce mai departe, in foarte masura, o anumita traditie sau conceptie mostenita din familia sa, si care pentru ea reprezinta o solutie de a progresa si de a implini idealuri stravechi, ancestrale, care razbat si din mostenirea karmica a nativei. Acest atasament fata de anumite lucruri mostenite ereditar sau prin traditia familiei o poate pune pe nativa in situatia de a se apropia cu greutate de alti oameni, de a trai o mare insingurare in compania celor care nu ii inteleg aspiratiile. Totusi, guvernatorul Fecioarei, Mercur, este plasat in Trigonocratie in gradul 8 Balanta (Simbol Sabian: UN FOC SCÂNTEIETOR ÎN VATRA UNEI CASE PARASITE) si in Casa I, a Vietii si Personalitatii, in conjunctie strinsa cu Venus, Marte si Pluton, in trigon cu Jupiter din Gemeni si in sextile cu Saturn din Leu si cu Neptun din Sagetator. Aceasta da nativei o mare inclinatie de a-si gindi viata si imaginea publica intr-o maniera in care ea cauta sa se prezinte celorlalti in mod cit mai estetic si echilibrat, cit mai armonios, si de aceea este dispusa sa faca si anumite compromisuri pentru a le da celorlalti de inteles ca totul este frumos si asezat in viata ei, dupa toate regulile societatii, chiar si in acele situatii cu care nu se poate mindri. Pentru ea este importanta parerea altora despre viata ei, si este important sa creeze o impresie buna in societate, iar aceasta dorinta ii caracterizeaza in mare masura stilul de a gindi si de a lua decizii in legatura cu felul in care se face vazuta de altii. Pe de alta parte, ea este capabila sa reaprinda, in familia sa ori in cercul sau de cunoscuti, o flacara a unei pasiuni mai vechi, o viziune sau o credinta care, desi nu este moderna, se poate dovedi foarte utila in vremurile actuale, fiindca de fapt nu si-a pierdut niciodata valoarea. Este vorba de ceva ce numai ea pare ca intelege, dar aceasta viziune o poate pune in practica si o poate transmite si altora prin faptele sale.
Luna, ca simbol al vietii psihice si launtrice, al impulsurilor subconstiente, este plasata in gradul 17 Varsator (Simbol Sabian: UN CIINE DE PAZA, APARINDU-SI STAPINUL SI POSESIUNILE ACESTUIA) si in Casa a V-a, a Dragostei si Creativitatii, in opozitie cu Saturn din Leu, in sextil cu Neptun din Sagetator si in trigon cu Pluton din Balanta. Din acest punct de vedere, nativa este condusa subconstient si launtric de impulsuri destul de aventuroase si creative, care o indeamna sa-si asume riscuri si sa se lanseze in actiuni sau atitudini romantice sau remarcabile, cu o insemnata dorinta de a pastra anumite conceptii sau idei dobindite in copilarie sau acumulate in timp. O intereseaza oamenii din jurul ei, dar adesea are tendinta sa-i judece sau sa-i testeze, ceea ce ii poate da conflicte sau dificultati relationale, cum ar fi dificultatea de a alege intre doi oameni sau doua solutii diferite, si de fapt asta se intimpla cit timp nu este inca sigura pe ceea ce vrea ea de la oameni. Dar ea e deschisa la solutii noi, chiar foarte deschisa, si uneori tocmai aceasta deschidere o face sa fie prea ingaduitoare cu ceilalti, chiar daca vrea sa fie vazuta ca exigenta. Luna era in crestere la nasterea ei, in cea de-a 13-a zi lunara, denumita si Roata. Oamenii nascuti in aceasta zi lunara, in general sunt dedicati studiului, si tot ce fac ei chiar si la nivel concret, in profesiune sau afaceri, sau in viata personala, are ca sens invatarea si experimentarea unor formule noi de abordare si intelegere a vietii. Dar sunt foarte atasati de dorintele si aspiratiile lor, si asta ii poate face greu de inteles sau de acceptat pentru altii. Mai merita amintit ca Luna este in conjunctie cu steaua fixa Alnair (steaua Alfa din constelatia Cocorului, de la 15.35 Varsator), ceea ce sugereaza o aspiratie psihica spre frumusete si eleganta, dar si tendinta de a migra catre noi atitudini si conceptii. Guvernatorii semnului in care se afla Luna sunt Uranus si Saturn, si cuadratura dintre Uranus din gradul 5 Scorpion (Simbol Sabian: UN MASIV TARM STINCOS REZISTA LA PRESIUNEA MARII) si din Casa a II-a, a Valorilor si Veniturilor, si Saturn din gradul 12 Leu (Simbol Sabian: UN DINEU IN GRADINA, INTRE ADULTI) si din Casa a XI-a, a Prietenilor si Idealurilor, sugereaza un fond psihic tensionat pentru tendintele ilustrate de Luna, un fel de atitudine in care nativa se bucura sa ofere prietenilor sai tot ce are mai bun, dar in acelasi timp face asta ca sa poata sa se opuna acelor asa-zisi prieteni care, in propria ei minte, par sa-i fie ostili cumva. Mai concret spus, nativa tinde sa sufere de o anumita neincredere fata de propriii sai prieteni, si sa fie tentata sa le dea lectii in timp ce isi etaleaza, cel putin in aparenta, generozitatea si prietenia fata de ei. Cit timp ea ramine in aceasta atitudine, ii va fi foarte greu sa aiba prieteni sinceri si devotati, sau in care ea insasi sa aiba incredere, si aceasta o va face sa se simta, pina la urma, relativ singura si neinteleasa.
Ascendentul este in primul grad din Balanta (Simbol Sabian: UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC), deci in punctul unde se afla Soarele la Echinoctiul de Toamna, iar Venus, stapina Ascendentului, este aproape sa rasara, fiind plasata in gradul 6 Balanta (Simbol Sabian: UN OM PRIVESTE CUM IDEALURILE LUI PRIND FORMA ÎN VIZIUNEA SA LAUNTRICA), in multipla conjunctie cu Mercur, Marte si Pluton, dar si in trigon cu Jupiter din Gemeni, si in sextile cu Saturn din Leu si Neptun din Sagetator. Ascendentul semnifica directia in care se dezvolta personalitatea nativei in cursul vietii, si daca ea este nativa Fecioara, Ascendentul ii da inclinatia ca, pe parcursul vietii, ea sa asimileze si sa manifeste tot mai mult trasaturilor Balantei. Oamenii cu Ascendent Balanta sunt inclinati catre frumos si arta, catre respectarea conventiilor si normelor sociale, catre echitate si echilibru in relatiile cu altii, dar uneori ajung la aceste calitati prin confruntari si conflicte deschise cu alte persoane. Iar daca au si Venus aproape de Ascendent, pot fi persoane cu o frumusete fizica deosebita, sau cel putin cu o preocupare importanta pentru aspectul lor exterior. In cazul nativei, multipla conjunctie din Balanta, destul de aproape de Ascendent, isi pune o amprenta intensa asupra personalitatii sale, si probabil in fiecare an, pe la 1 octombrie, cind Soarele trece peste aceasta conjunctie, este un moment important pentru afirmarea ei in viata si pentru initiative sau evenimente noi. Venus si Mercur in Casa I dau abilitati artistice si sociale, capacitatea de a se face placuta si inteleasa cu usrinta de altii, dar Marte si Pluton dau multa energie si ambitie, o tarie de a rezista in situatii dificile si o ambitie deosebita de afirmare sau de reusita personala, chiar in momente de criza. In plus, aceasta conjunctie are multe aspecte constructive si de aceea efectul ei este mai ales pozitiv, ajutind-o sa devina tot mai sociabila si tot mai capabila sa convietuiasca armonios cu semenii sai si cu lumea in care traieste.
In finalul acestui capitol sa adaugam si ca Mijlocul Cerului, un simbol al reusitei si succesului general in viata, este plasat in primul grad din Rac (Simbol Sabian: PE UN VAPOR, MARINARII COBOARA VECHIUL STEAG PENTRU A INALTA UNUL NOU), fiind guvernat de Luna din gradul 17 Varsator (Simbol Sabian: UN CIINE DE PAZA, APARINDU-SI STAPINUL SI POSESIUNILE ACESTUIA), ceea ce sugereaza ca succesul nativei este asociat in special cu abilitatea ei progresista, de depasire a conventiilor si traditiilor si de trecere la o viata sau o atitudine noua in ceea ce intreprinde, prin inspiratie si creativitate. Mijlocul Cerului este si in conjunctie cu steaua fixa Menkalinan (steaua Beta din constelatia Vizitiului, de la 29.35 Gemeni), fapt care avertizeaza impotriva unei tendinte de fanatism in aspiratii si ambitii, care ar putea sa aduca mai mult esecuri rasunatoare decit reusite.
Cu o majoritate de 6 planete din 10 in semnele de Aer, si cu 4 planete din 10 in semnele Cardinale, dominanta vibrationala a temei este de tip Balanta, semnul de la Ascendent si ocupat si de cuadrupla conjunctie Venus-Mercur-Marte-Pluton. De aceea, probabil ca nativa se va simti destul de timpuriu mai marcata de zodia Balantei decit de cea natala, a Fecioarei, si va incerca sa se inconjoare de frumusete si armonie, de moda si arta, de obiecte si ornamente estetice si de gust. La fel si in relatii ea va cauta sa se apropie de oameni mai ales pe baza unor gusturi similare, si sa construiasca relatii mai amiabile sau mai sobre, dar niciodata plicticoase sau dezechilibrate. In Balanta cade si cuspida Casei a II-a, a Valorilor, deci casele I si II sunt legate, ceea ce ii permite nativei sa fie constienta de valoarea si talentele sale, si sa insiste in a si le folosi la maximum.
La nivel de emisfere, gasim o majoritate de 7 planete din 10 in emisfera Nordica (casele I-VI), care de obicei da o tendinta mai pronuntata catre viata intima si creatia personala, decit catre viata publica. O alta majoritate, de 8 planete din 10, este in emisfera Estica (casele X-XII si I-III), ceea ce da nativei o insemnata abilitate de a se conduce singura in viata, ea tinind destul de putin cont de influentele sau opiniile altora. Cel mai activ cadran al temei este cel de Nord-Est (casele I-III), ocupat de 6 planete, ceea ce o plaseaza pe nativa printre oamenii preocupati de evolutia lor personala si totodata dispusi si apti sa si-o coordoneze dupa ideile si resursele proprii. O majoritate de 7 planete din 10, aflate in zodiile de toamna si iarna (de la Balanta la Pesti) sugereaza ca nativa este foarte inclinata sa creeze si sa daruiasca in viata, sa lase ceva in urma sa, in contrast cu cei care sunt inclinati mai mult sa invete si sa acumuleze in viata. Sintetic, aceste statistici sugereaza o personalitate independenta, creativa si generoasa, care ar putea avea succes in arte sau in domenii creative, unde poate darui mult celorlalti, cu placere si rafinament.
Foarte important si interesant este modelul holistic al temei, de tip EXTENSIE cu doua focare: Jupiter si Luna. Modelul Extensie implica impartirea celor 10 planete in 3 grupuri distincte pe cercul zodiacal, despartite de arce fara planete de cel putin 60 de grade. Un nativ cu model Extensie tinde sa devina pasionat de un anumit domeniu si sa se specializeze in timp, poate chiar sa devina un expert. Cel mai mic grup dintre cele 3 indica domeniul respectiv, dar in tema de fata avem doua grupuri de cite o singura planeta, deci e vorba de o orientare catre doua domenii diferite sau o combinatie a lor. Jupiter este in Gemeni si in Casa a IX-a, a Intelepciunii si Religiei, iar Luna este in Varsator si in Casa a V-a, a Creativitatii si Dragostei, ceea ce sugereaza mai degraba preocuparea deosebita pentru un domeniu interdisciplinar, combinat. Fiindca sunt implicate doua semne de Aer, e vorba de o ocupatie bazata pe abilitati intelectuale si/sau relationale, iar fiind vorba de doua Case de Evolutie si Creativitate, este mai probabila o pasiune pentru o activitate individuala, pe baza de abilitati si aspiratii personale, decit una intr-o firma sau intr-un colectiv. Citeva exemple de oameni care ar intruni aceste trasaturi ar fi: un misionar religios condus de o mare dragoste de oameni; o vedeta a vietii mondene, admirata pentru infatisarea si manierele sale; un inventator sau un savant ingenios si vizionar; un explorator sau un aventurier care strabate lumea.
Este evidenta simetria asezarii planetelor pe cercul zodiacal, cu conjunctia din Balanta pe axa de simetrie. De fapt, prin sextilele formate de planetele acestei conjunctii cu Saturn din Leu si cu Neptun din Sagetator, si prin trigonul Saturn-Neptun, se formeaza un Triunghi Minor puternic, promitator de oportunitati de afirmare personala si de aptitudini pentru rezolvarea dilemelor relationale si sociale. Un alt Triunghi Minor il are ca focar pe Neptun, si ca baza trigonul Luna-Pluton. De fapt aceste doua Triunghiuri Minore, partial suprapuse, impreuna cu opozitia Luna-Saturn, alcatuiesc o configuratie denumita Cort, care in general promite protectie si conditii propice pentru momentele dificile sau situatiile critice ale vremii in care traieste nativa. Multe lucruri ii merg bine in viata (si mult mai bine ca altora) tocmai datorita acestei protectii, si chiar daca atentia ei pare a fi concentrata pe tensiunile din relatiile sale de dragoste sau de prietenie, acestea sunt doar un fond pe care ea trebuie sa-si descopere adevaratele talente si valori, si sa le manifeste in folosul tuturor.
Acest tablou este completat de cele doua cuadraturi Soare-Neptun si Uranus-Saturn, si ele uimitor de simetric asezate fata de multipla conjunctie din Balanta. Pe de o parte, neincrederea sau temerile nativei, iar pe de alta parte un anumit spirit rebel, ii pot crea dificultati in afirmarea si realizarea sa, dar in acelasi timp o si obliga sa faca importante ajustari si schimbari de atitudine pentru a depasi anumite obstacole sau situatii nedorite. Cuadratura Soare-Neptun poate indemna la autoamagire, la temeri si frustrari nejustificate, chiar in situatii pe care alti oameni mai putin fericiti si le-ar dori. Cuadratura Saturn-Uranus o plaseaza pe nativa intr-o generatie puternic marcata de restrictiile sociale si politice din mediul in care s-au nascut, dar in timp, pe masura ce aceste conditii se transforma, ramin doar sechele ale unor frustrari din prima parte a vietii, pe care nativa va trebui sa le lase in urma si sa se deschida catre valori si idealuri noi.
Axa Dragonului este orientata de la Taur si Casa a VIII-a, a Sexualitatii si Ocultismului, a Mortii si Renasterii, catre Scorpion si Casa a II-a, a Valorilor si Resurselor, a Talentelor si Abilitatilor. In plus, ea coincide perfect cu opozitia dintre Uranus din Scorpion si Chiron din Taur. Nativa vine in aceasta viata dintr-o experienta transformatoare si regeneratoare pe care a trait-o, poate aproape miraculoasa, intr-o viata in care o anumita situatie critica a vietii sale a avut un deznodamint uimitor, care i-a schimbat radical conceptiile si credinta. Cel mai probabil a fost vorba de o relatie romantica a sa, fie cu o alta persoana, fie cu mediul sau de viata, si o mare amenintare care a trenat o vreme asupra acestei relatii s-a rezolvat intr-un mod atit de neobisnuit incit nativa a fost transformata enorm in urma socului emotional. Rezolvarea aceasta s-a produs si datorita unor fapte deosebite ale nativei, care a dat dovada de multa generozitate si compasiune pentru altii, si in schimb a primit ajutor si protectie exact cind avea nevoie de ele. De aceea, in viata actuala ea pastreaza protectia si sustinerea deja cistigata, pe linga alte lucruri binemeritate. Insa ea nu este genul de suflet care sa se multumeasca doar cu ce a acumulat, fiindca simte ca mai are multe de oferit altora. De aceea, in viata actuala si-a propus sa cerceteze si sa experimenteze adincimile sufletului omenesc, acele atitudini launtrice care ii dau, fiecaruia, puterea sau inclinatia de a intra in situatii dramatice, dar si de a iesi din ele. Intr-un fel, la nivel subconstient, ea continua experienta de atunci, vrind sa inteleaga cum s-a produs propria sa transformare, si ce anume ii face pe oameni sa se transforme radical sub imperiul unor emotii profunde si puternice. Pentru aceasta, ea se antreneaza in relatii diverse si le cerceteaza impactul asupra propriilor sale emotii si trairi, si face asta cu un spirit de nonconformism si de independenta care ii permite sa se ridice deasupra conceptiilor si explicatiilor prefabricate si conventionale.
Ea si-a asumat aceasta misiune de bunavoie, in continuarea evolutiei sale spirituale, si dispune de un enorm grad de liber-arbitru pentru a-si conduce asa cum doreste experienta sufleteasca, fiindca nu exista in tema ei nici o planeta Retrograda (care sunt de regula semnificatorii unor restrictii karmice, ai unor misiuni sau lectii de continuat obligatoriu din vietile anterioare).
Dar trebuie mentionate si acele stele fixe direct conectate cu Axa Dragonului din tema ei, si in primul rind sa amintim de steaua fixa Gacrux (steaua Gamma din constelatia Crucii, de la 6.25 Scorpion), aflata in conjunctie cu Nodul Nord. Aceasta pune in evidenta sensul profund spiritual (poate si cu nuante religioase, crestine) al experientei sale actuale, faptul ca ea nu se multumeste cu concluzii superficiale sau lumesti, ci cauta raspunsuri mai adinci la intrebari majore ale existentei umane, pe care le va gasi chiar in propriile sale trairi de-a lungul vietii sale. Mai trebuie mentionat faptul ca Pluton, planeta care guverneaza Scorpionul, deci este regentul Nodului Nord, este si in conjunctie cu steaua fixa Vindemiatrix (steaua Epsilon din constelatia Fecioarei, de la 9.37 Balanta), iar aceasta sugereaza asumarea de catre nativa de mari riscuri, care ii pot cauza raniri sau accidente grave, sau cel putin mari pierderi de imagine, dar asta mai ales in situatii critice, in care ea actioneaza sub imperiul momentului, cu constiinta faptului ca este cel mai bun lucru pe care il poate face atunci.
In conjunctie cu Nodul Sud se afla Chiron din gradul 2 Taur (Simbol Sabian: O FURTUNA ELECTRICA), care simbolizeaza indrumarea launtrica si vindecarea spirituala. Experienta deosebita a nativei din viata sa anterioara, cind a trait o mare vindecare sau o mare rezolvare a unei situatii dramatice, este ilustrata prin aceasta pozitie, si alimenteaza credinta ei ca lucruri miraculoase sunt posibile oricind, daca ele sunt si necesare pentru oamenii implicati in ele dintr-un punct de vedere mai inalt, divin.
Iese in evidenta ponderea foarte mare (peste 70%) a Triadei Caselor Evolutiei si Creativitatii Personale (I-V-IX), ocupate de 6 planete din cele 10: in primul rind de cuadrupla conjunctie Venus-Mercur-Marte-Pluton din Casa Vietii si Personalitatii, apoi de cele doua focare ale modelului Extensie - Luna din Casa Creativitatii si Copiilor, si Jupiter din Casa Filozofiei si Intelepciunii. Nativei i se potriveste cel mai bine o ocupatie individuala si creativa, de natura intelectuala sau legata de relatiile cu altii, poate chiar cu nuante artistice, in care se afirma personal si depinde destul de putin de interese sau conditii colaterale. Ea insasi isi poate coordona cel mai bine evolutia personala, chiar daca uneori apeleaza si la sfaturile altora, de care oricum va tine cont doar in masura in care alege ea. O parte a implinirii sale personale o constituie si copiii ei, de care va fi destul de apropiata sufleteste, desi ii va fi greu sa si-i pastreze prieteni tot timpul, fiindca va avea cu ei o relatie destul de libera si neobisnuita, totusi placuta in general. Este esential pentru ea sa simta, in viata si in ocupatia sa, ca isi implineste menirea pentru care s-a nascut, si orice ocupatie sau activitate de rutina sau de forma nu-i vor aduce satisfactia cautata. Mai devreme sau mai tirziu (dar mai probabil este ca de timpuriu in viata) ea isi intuieste vocatia, si tot ce ii ramine de facut este sa si-o urmeze cu pasiune si fidelitate, fiindca nu ii lipsesc conditiile pentru asta.
Pe locul secund, dar cu o pondere mult mai mica (doar 14%) vine Triada Caselor Relationale si Afective (III-VII-XI), activata de Neptun din Casa Comunicarii si Studiilor, si de Saturn din Casa Prietenilor si Organizatiilor. Trigonul Saturn-Neptun este de bun augur pentru viata relationala a nativei, fiindca ii da inspiratia de a cauta cele mai intelepte solutii, si posibilitatea de a le gasi cind le cauta. Dar in mare masura relatiile sale sunt controlate de propria ei personalitate, de dorintele si ambitiile sale, astfel ca niciodata nu va putea da vina pe altii daca o relatie nu functioneaza, si trebuie sa invete sa aleaga bine, si sa nu ramina suparata pe celalalt daca alegerea ei nu a fost corecta.
Foarte scazuta (circa 8%) este ponderea Triadei Caselor Mistice si Psihice (IV-VIII-XII), activate de Chiron din Casa Ocultismului si Regenerarii, si de Soarele din Casa Izolarii si Sacrificiilor. Trairile psihice speciale ale nativei din alte vieti nu mai sunt acum la fel de frecvente, fiindca ea se concentreaza acum pe valorificarea potentialului propriu de care deja a devenit constienta. Visele si amintirile ii pot da emotii si idei din cind in cind, dar probabil ea nu se va baza prea mult pe ele.
In fine, Triada Caselor Materiale si Profesionale (II-VI-X) ocupa ultimul loc, cu o pondere sub 7% si activata fiind doar de conjunctia lui Uranus cu Nodul Nord din Casa Veniturilor. Pentru programul de viata, veniturile si cariera sunt aspecte deja rezolvate, care o framinta destul de putin, fiindca idealurile si aspiratiile sale in viata nu sunt legate de bani, ci mai ales de o implinire personala de natura spirituala, de dobindirea unor satisfactii proprii pentru anumite realizari de principiu sau sociale.
- POZITII PLANETARE SI SIMBOLURI SABIENE IN TEMA NATALA
Gianina
6 septembrie 1976, ora 07:15 (ST +2:00 GMT), Bucuresti, Romania (44:26N 26:06E)
Ascendentul 0.13 Balanta (principalul capitol de imbogatire a personalitatii) - UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC
- Soarele 13.44 Fecioara XII (imaginea publica a nativului)
- UN ARBORE GENEALOGIC
- Luna 16.45 Varsator V (impulsurile launtrice, subconstiente)
- UN CIINE DE PAZA, APARINDU-SI STAPINUL SI POSESIUNILE ACESTUIA
- Mercur 7.30 Balanta (Trigonocratie) I (stilul de gindire, perceptiile si simturile, ratiunea)
- UN FOC SCÂNTEIETOR ÎN VATRA UNEI CASE PARASITE
- Venus 5.30 Balanta (Domiciliu) I (afectivitatea, sentimentele, atitudinea in relatii)
- UN OM PRIVESTE CUM IDEALURILE LUI PRIND FORMA ÎN VIZIUNEA SA LAUNTRICA
- Marte 8.22 Balanta (Exil) I (dorinta, energia, spiritul de actiune concreta)
- TREI VALOROASE TABLOURI VECHI ÎNTR-O SALA SPECIALA A UNEI GALERII DE ARTA
- Jupiter 0.54 Gemeni (Exil) IX (sansa, protectiile, bunavointa, bunul-simt, religia)
- UN VAPOR CU FUND DE STICLA DEZVALUIE MINUNI SUBMARINE
- Saturn 11.22 Leu (Exil) XI (limitele, restrictiile, lectiile, sanctiunile)
- UN DINEU IN GRADINA, INTRE ADULTI
- Uranus 4.23 Scorpion (Exaltare) II (libertatea, originalitatea, inventivitatea, nonconformismul)
- UN MASIV TARM STINCOS REZISTA LA PRESIUNEA MARII.
- Neptun 11.15 Sagetator III (purificarea, spiritualizarea, idealismul)
- UN STEAG CE SE PRESCHIMBA INTR-UN VULTUR CARE CRONCANE
- Pluton 10.31 Balanta (Cadere) I (transformarile, inevitabilul, implacabilul)
- UN PROFESOR PRIVINDU-SI ELEVII PE DEASUPRA OCHELARILOR
- Chiron 1.28 Taur VIII (vindecarea, ghidul, transcendenta)
- O FURTUNA ELECTRICA
- Nodul Nord 6.04 Scorpion II (sensul karmic al vietii, directia de mers)
- SCUFUNDATORI LA ADINCIME.
- Nodul Sud 6.04 Taur VIII (originea karmica, experienta din alte vieti)
- O SAMARITEANCA VINE SA SCOATA APA DIN FINTINA
- Casa I 0.13 Balanta (viata in ansamblu, personalitatea in devenire)
- UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC
- Casa II 25.35 Balanta (valorile, talentele, posesiunile, banii munciti)
- UN VULTUR SI UN MARE PORUMBEL ALB, PRESCHIMBINDU-SE UNUL IN ALTUL
- Casa III 25.56 Scorpion (comunicarea, invatarea, studiile de baza, fratii)
- INDIENI ASEZINDU-SI TABARA (INTR-UN TERITORIU NOU).
- Casa IV 0.15 Capricorn (originile, traditia, parintii, caminul)
- UN SEF INDIAN ISI RECLAMA PUTEREA DE LA ADUNAREA TRIBULUI
- Casa V 4.34 Varsator (creativitatea, jocurile, copiii, dragostea)
- UN CONSILIU STRAMOSESC
- Casa VI 4.53 Pesti (munca, sanatatea, serviciul adus societatii)
- UN BAZAR LA BISERICA
- Casa VII 0.13 Berbec (asocierea, casatoria, confruntarea, rivalitatile)
- O FEMEIE APARE DIN OCEAN, UN LEU DE MARE O IMBRATISEAZA
- Casa VIII 25.35 Berbec (sexualitatea, moartea si renasterea, transformarea)
- UN OM INZESTRAT CU MAI MULTE DARURI DECIT POATE DUCE
- Casa IX 25.56 Taur (intelectul, spiritualitatea, explorarea, strainatatea)
- UN SPANIOL CINTIND O SERENADA SENIORITEI SALE
- Casa X 0.15 Rac (realizarile, cariera, succesul social si profesional)
- PE UN VAPOR, MARINARII COBOARA VECHIUL STEAG PENTRU A INALTA UNUL NOU
- Casa XI 4.34 Leu (idealurile, prietenii, organizatiile, politica)
- FORMATIUNI DE STINCA SE INALTA DEASUPRA UNUI CANION ADINC
- Casa XII 4.53 Fecioara (marile crize, sacrificiile, incercarile ascunse)
- UN OM DEVENIND CONSTIENT DE SPIRITELE NATURII SI DE ENERGIILE SPIRITUALE, INVIZIBILE DE OBICEI
I. PERSONALITATEA DE BAZA
Triada Soare-Luna-Ascendent dezvaluie o nativa cu Soarele in Fecioara, Luna in Varsator si Ascendentul in Balanta, deci o combinatie pragmatica si perfectionista, umanista si progresista, cu insemnate aspiratii sociale si relationale, genul de om atras de idei si relatii, dar care cauta sa ajunga sa le puna si in practica, sa le faca sa dea roade concrete, nu doar sa le gindeasca si sa le analizeze teoretic.Soarele este in gradul 14 Fecioara (Simbol Sabian: UN ARBORE GENEALOGIC) si in Casa a XII-a, a Viselor si Izolarii, in cuadratura cu Neptun din Sagetator, iar aceasta sugereaza o imagine publica a nativei de om oarecum insingurat sau cufundat in vise si trairi proprii, relativ greu de inteles de catre altii, si predispus si sa se dezamageasca pe sine daca nu are suficienta incredere in intuitiile si aspiratiile sale ca sa si le concretizeze. Ca orice om nascut in Fecioara, nativa este in general perfectionista si pragmatica, analitica si critica, minutioasa si atenta la detalii, cu abilitati executive si practice, genul de om care stie sa faca multe lucruri marunte si concrete cu mina lui, daca sunt suficient de importante pentru el ca sa le dea atentie. Soarele este plasat in al doilea decan al Fecioarei, guvernat de Venus si asociat traditional cu constelatia Hercules, al carei cuvint-cheie este EXPERIENTA. Nativii acestui decan sunt oameni capabili sa duca la bun sfirsit sarcini mari, prin ambitie si organizare, iar diplomatia in relatiile cu altii are si ea un rol important in asta. In particular, insa, pozitia Soarelui in aceasta tema sugereaza o personalitate care duce mai departe, in foarte masura, o anumita traditie sau conceptie mostenita din familia sa, si care pentru ea reprezinta o solutie de a progresa si de a implini idealuri stravechi, ancestrale, care razbat si din mostenirea karmica a nativei. Acest atasament fata de anumite lucruri mostenite ereditar sau prin traditia familiei o poate pune pe nativa in situatia de a se apropia cu greutate de alti oameni, de a trai o mare insingurare in compania celor care nu ii inteleg aspiratiile. Totusi, guvernatorul Fecioarei, Mercur, este plasat in Trigonocratie in gradul 8 Balanta (Simbol Sabian: UN FOC SCÂNTEIETOR ÎN VATRA UNEI CASE PARASITE) si in Casa I, a Vietii si Personalitatii, in conjunctie strinsa cu Venus, Marte si Pluton, in trigon cu Jupiter din Gemeni si in sextile cu Saturn din Leu si cu Neptun din Sagetator. Aceasta da nativei o mare inclinatie de a-si gindi viata si imaginea publica intr-o maniera in care ea cauta sa se prezinte celorlalti in mod cit mai estetic si echilibrat, cit mai armonios, si de aceea este dispusa sa faca si anumite compromisuri pentru a le da celorlalti de inteles ca totul este frumos si asezat in viata ei, dupa toate regulile societatii, chiar si in acele situatii cu care nu se poate mindri. Pentru ea este importanta parerea altora despre viata ei, si este important sa creeze o impresie buna in societate, iar aceasta dorinta ii caracterizeaza in mare masura stilul de a gindi si de a lua decizii in legatura cu felul in care se face vazuta de altii. Pe de alta parte, ea este capabila sa reaprinda, in familia sa ori in cercul sau de cunoscuti, o flacara a unei pasiuni mai vechi, o viziune sau o credinta care, desi nu este moderna, se poate dovedi foarte utila in vremurile actuale, fiindca de fapt nu si-a pierdut niciodata valoarea. Este vorba de ceva ce numai ea pare ca intelege, dar aceasta viziune o poate pune in practica si o poate transmite si altora prin faptele sale.
Luna, ca simbol al vietii psihice si launtrice, al impulsurilor subconstiente, este plasata in gradul 17 Varsator (Simbol Sabian: UN CIINE DE PAZA, APARINDU-SI STAPINUL SI POSESIUNILE ACESTUIA) si in Casa a V-a, a Dragostei si Creativitatii, in opozitie cu Saturn din Leu, in sextil cu Neptun din Sagetator si in trigon cu Pluton din Balanta. Din acest punct de vedere, nativa este condusa subconstient si launtric de impulsuri destul de aventuroase si creative, care o indeamna sa-si asume riscuri si sa se lanseze in actiuni sau atitudini romantice sau remarcabile, cu o insemnata dorinta de a pastra anumite conceptii sau idei dobindite in copilarie sau acumulate in timp. O intereseaza oamenii din jurul ei, dar adesea are tendinta sa-i judece sau sa-i testeze, ceea ce ii poate da conflicte sau dificultati relationale, cum ar fi dificultatea de a alege intre doi oameni sau doua solutii diferite, si de fapt asta se intimpla cit timp nu este inca sigura pe ceea ce vrea ea de la oameni. Dar ea e deschisa la solutii noi, chiar foarte deschisa, si uneori tocmai aceasta deschidere o face sa fie prea ingaduitoare cu ceilalti, chiar daca vrea sa fie vazuta ca exigenta. Luna era in crestere la nasterea ei, in cea de-a 13-a zi lunara, denumita si Roata. Oamenii nascuti in aceasta zi lunara, in general sunt dedicati studiului, si tot ce fac ei chiar si la nivel concret, in profesiune sau afaceri, sau in viata personala, are ca sens invatarea si experimentarea unor formule noi de abordare si intelegere a vietii. Dar sunt foarte atasati de dorintele si aspiratiile lor, si asta ii poate face greu de inteles sau de acceptat pentru altii. Mai merita amintit ca Luna este in conjunctie cu steaua fixa Alnair (steaua Alfa din constelatia Cocorului, de la 15.35 Varsator), ceea ce sugereaza o aspiratie psihica spre frumusete si eleganta, dar si tendinta de a migra catre noi atitudini si conceptii. Guvernatorii semnului in care se afla Luna sunt Uranus si Saturn, si cuadratura dintre Uranus din gradul 5 Scorpion (Simbol Sabian: UN MASIV TARM STINCOS REZISTA LA PRESIUNEA MARII) si din Casa a II-a, a Valorilor si Veniturilor, si Saturn din gradul 12 Leu (Simbol Sabian: UN DINEU IN GRADINA, INTRE ADULTI) si din Casa a XI-a, a Prietenilor si Idealurilor, sugereaza un fond psihic tensionat pentru tendintele ilustrate de Luna, un fel de atitudine in care nativa se bucura sa ofere prietenilor sai tot ce are mai bun, dar in acelasi timp face asta ca sa poata sa se opuna acelor asa-zisi prieteni care, in propria ei minte, par sa-i fie ostili cumva. Mai concret spus, nativa tinde sa sufere de o anumita neincredere fata de propriii sai prieteni, si sa fie tentata sa le dea lectii in timp ce isi etaleaza, cel putin in aparenta, generozitatea si prietenia fata de ei. Cit timp ea ramine in aceasta atitudine, ii va fi foarte greu sa aiba prieteni sinceri si devotati, sau in care ea insasi sa aiba incredere, si aceasta o va face sa se simta, pina la urma, relativ singura si neinteleasa.
Ascendentul este in primul grad din Balanta (Simbol Sabian: UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC), deci in punctul unde se afla Soarele la Echinoctiul de Toamna, iar Venus, stapina Ascendentului, este aproape sa rasara, fiind plasata in gradul 6 Balanta (Simbol Sabian: UN OM PRIVESTE CUM IDEALURILE LUI PRIND FORMA ÎN VIZIUNEA SA LAUNTRICA), in multipla conjunctie cu Mercur, Marte si Pluton, dar si in trigon cu Jupiter din Gemeni, si in sextile cu Saturn din Leu si Neptun din Sagetator. Ascendentul semnifica directia in care se dezvolta personalitatea nativei in cursul vietii, si daca ea este nativa Fecioara, Ascendentul ii da inclinatia ca, pe parcursul vietii, ea sa asimileze si sa manifeste tot mai mult trasaturilor Balantei. Oamenii cu Ascendent Balanta sunt inclinati catre frumos si arta, catre respectarea conventiilor si normelor sociale, catre echitate si echilibru in relatiile cu altii, dar uneori ajung la aceste calitati prin confruntari si conflicte deschise cu alte persoane. Iar daca au si Venus aproape de Ascendent, pot fi persoane cu o frumusete fizica deosebita, sau cel putin cu o preocupare importanta pentru aspectul lor exterior. In cazul nativei, multipla conjunctie din Balanta, destul de aproape de Ascendent, isi pune o amprenta intensa asupra personalitatii sale, si probabil in fiecare an, pe la 1 octombrie, cind Soarele trece peste aceasta conjunctie, este un moment important pentru afirmarea ei in viata si pentru initiative sau evenimente noi. Venus si Mercur in Casa I dau abilitati artistice si sociale, capacitatea de a se face placuta si inteleasa cu usrinta de altii, dar Marte si Pluton dau multa energie si ambitie, o tarie de a rezista in situatii dificile si o ambitie deosebita de afirmare sau de reusita personala, chiar in momente de criza. In plus, aceasta conjunctie are multe aspecte constructive si de aceea efectul ei este mai ales pozitiv, ajutind-o sa devina tot mai sociabila si tot mai capabila sa convietuiasca armonios cu semenii sai si cu lumea in care traieste.
In finalul acestui capitol sa adaugam si ca Mijlocul Cerului, un simbol al reusitei si succesului general in viata, este plasat in primul grad din Rac (Simbol Sabian: PE UN VAPOR, MARINARII COBOARA VECHIUL STEAG PENTRU A INALTA UNUL NOU), fiind guvernat de Luna din gradul 17 Varsator (Simbol Sabian: UN CIINE DE PAZA, APARINDU-SI STAPINUL SI POSESIUNILE ACESTUIA), ceea ce sugereaza ca succesul nativei este asociat in special cu abilitatea ei progresista, de depasire a conventiilor si traditiilor si de trecere la o viata sau o atitudine noua in ceea ce intreprinde, prin inspiratie si creativitate. Mijlocul Cerului este si in conjunctie cu steaua fixa Menkalinan (steaua Beta din constelatia Vizitiului, de la 29.35 Gemeni), fapt care avertizeaza impotriva unei tendinte de fanatism in aspiratii si ambitii, care ar putea sa aduca mai mult esecuri rasunatoare decit reusite.
II. ANSAMBLUL TEMEI
Privind tema in ansamblu, descoperim cadrul general in care aceasta personalitate de baza isi va trai viata, prin anumite modele generale care se combina in viata sa, si care sunt sugerate de imaginea holistica a temei.Cu o majoritate de 6 planete din 10 in semnele de Aer, si cu 4 planete din 10 in semnele Cardinale, dominanta vibrationala a temei este de tip Balanta, semnul de la Ascendent si ocupat si de cuadrupla conjunctie Venus-Mercur-Marte-Pluton. De aceea, probabil ca nativa se va simti destul de timpuriu mai marcata de zodia Balantei decit de cea natala, a Fecioarei, si va incerca sa se inconjoare de frumusete si armonie, de moda si arta, de obiecte si ornamente estetice si de gust. La fel si in relatii ea va cauta sa se apropie de oameni mai ales pe baza unor gusturi similare, si sa construiasca relatii mai amiabile sau mai sobre, dar niciodata plicticoase sau dezechilibrate. In Balanta cade si cuspida Casei a II-a, a Valorilor, deci casele I si II sunt legate, ceea ce ii permite nativei sa fie constienta de valoarea si talentele sale, si sa insiste in a si le folosi la maximum.
La nivel de emisfere, gasim o majoritate de 7 planete din 10 in emisfera Nordica (casele I-VI), care de obicei da o tendinta mai pronuntata catre viata intima si creatia personala, decit catre viata publica. O alta majoritate, de 8 planete din 10, este in emisfera Estica (casele X-XII si I-III), ceea ce da nativei o insemnata abilitate de a se conduce singura in viata, ea tinind destul de putin cont de influentele sau opiniile altora. Cel mai activ cadran al temei este cel de Nord-Est (casele I-III), ocupat de 6 planete, ceea ce o plaseaza pe nativa printre oamenii preocupati de evolutia lor personala si totodata dispusi si apti sa si-o coordoneze dupa ideile si resursele proprii. O majoritate de 7 planete din 10, aflate in zodiile de toamna si iarna (de la Balanta la Pesti) sugereaza ca nativa este foarte inclinata sa creeze si sa daruiasca in viata, sa lase ceva in urma sa, in contrast cu cei care sunt inclinati mai mult sa invete si sa acumuleze in viata. Sintetic, aceste statistici sugereaza o personalitate independenta, creativa si generoasa, care ar putea avea succes in arte sau in domenii creative, unde poate darui mult celorlalti, cu placere si rafinament.
Foarte important si interesant este modelul holistic al temei, de tip EXTENSIE cu doua focare: Jupiter si Luna. Modelul Extensie implica impartirea celor 10 planete in 3 grupuri distincte pe cercul zodiacal, despartite de arce fara planete de cel putin 60 de grade. Un nativ cu model Extensie tinde sa devina pasionat de un anumit domeniu si sa se specializeze in timp, poate chiar sa devina un expert. Cel mai mic grup dintre cele 3 indica domeniul respectiv, dar in tema de fata avem doua grupuri de cite o singura planeta, deci e vorba de o orientare catre doua domenii diferite sau o combinatie a lor. Jupiter este in Gemeni si in Casa a IX-a, a Intelepciunii si Religiei, iar Luna este in Varsator si in Casa a V-a, a Creativitatii si Dragostei, ceea ce sugereaza mai degraba preocuparea deosebita pentru un domeniu interdisciplinar, combinat. Fiindca sunt implicate doua semne de Aer, e vorba de o ocupatie bazata pe abilitati intelectuale si/sau relationale, iar fiind vorba de doua Case de Evolutie si Creativitate, este mai probabila o pasiune pentru o activitate individuala, pe baza de abilitati si aspiratii personale, decit una intr-o firma sau intr-un colectiv. Citeva exemple de oameni care ar intruni aceste trasaturi ar fi: un misionar religios condus de o mare dragoste de oameni; o vedeta a vietii mondene, admirata pentru infatisarea si manierele sale; un inventator sau un savant ingenios si vizionar; un explorator sau un aventurier care strabate lumea.
Este evidenta simetria asezarii planetelor pe cercul zodiacal, cu conjunctia din Balanta pe axa de simetrie. De fapt, prin sextilele formate de planetele acestei conjunctii cu Saturn din Leu si cu Neptun din Sagetator, si prin trigonul Saturn-Neptun, se formeaza un Triunghi Minor puternic, promitator de oportunitati de afirmare personala si de aptitudini pentru rezolvarea dilemelor relationale si sociale. Un alt Triunghi Minor il are ca focar pe Neptun, si ca baza trigonul Luna-Pluton. De fapt aceste doua Triunghiuri Minore, partial suprapuse, impreuna cu opozitia Luna-Saturn, alcatuiesc o configuratie denumita Cort, care in general promite protectie si conditii propice pentru momentele dificile sau situatiile critice ale vremii in care traieste nativa. Multe lucruri ii merg bine in viata (si mult mai bine ca altora) tocmai datorita acestei protectii, si chiar daca atentia ei pare a fi concentrata pe tensiunile din relatiile sale de dragoste sau de prietenie, acestea sunt doar un fond pe care ea trebuie sa-si descopere adevaratele talente si valori, si sa le manifeste in folosul tuturor.
Acest tablou este completat de cele doua cuadraturi Soare-Neptun si Uranus-Saturn, si ele uimitor de simetric asezate fata de multipla conjunctie din Balanta. Pe de o parte, neincrederea sau temerile nativei, iar pe de alta parte un anumit spirit rebel, ii pot crea dificultati in afirmarea si realizarea sa, dar in acelasi timp o si obliga sa faca importante ajustari si schimbari de atitudine pentru a depasi anumite obstacole sau situatii nedorite. Cuadratura Soare-Neptun poate indemna la autoamagire, la temeri si frustrari nejustificate, chiar in situatii pe care alti oameni mai putin fericiti si le-ar dori. Cuadratura Saturn-Uranus o plaseaza pe nativa intr-o generatie puternic marcata de restrictiile sociale si politice din mediul in care s-au nascut, dar in timp, pe masura ce aceste conditii se transforma, ramin doar sechele ale unor frustrari din prima parte a vietii, pe care nativa va trebui sa le lase in urma si sa se deschida catre valori si idealuri noi.
III. ASPECTE KARMICE
Acest capitol prezinta viata nativei ca etapa temporara in contextul existentei sale universale, a unui lant de vieti in care nativul pastreaza, de la o viata la alta, anumite tendinte si datorii karmice. Axa Dragonului este principalul reper karmic, in care Nodul Sud indica trecutul, mostenirea karmica a individului, conditiile din care vine el, iar Nodul Nord reprezinta sensul de urmat, conditiile catre care el se indreapta in viata actuala.Axa Dragonului este orientata de la Taur si Casa a VIII-a, a Sexualitatii si Ocultismului, a Mortii si Renasterii, catre Scorpion si Casa a II-a, a Valorilor si Resurselor, a Talentelor si Abilitatilor. In plus, ea coincide perfect cu opozitia dintre Uranus din Scorpion si Chiron din Taur. Nativa vine in aceasta viata dintr-o experienta transformatoare si regeneratoare pe care a trait-o, poate aproape miraculoasa, intr-o viata in care o anumita situatie critica a vietii sale a avut un deznodamint uimitor, care i-a schimbat radical conceptiile si credinta. Cel mai probabil a fost vorba de o relatie romantica a sa, fie cu o alta persoana, fie cu mediul sau de viata, si o mare amenintare care a trenat o vreme asupra acestei relatii s-a rezolvat intr-un mod atit de neobisnuit incit nativa a fost transformata enorm in urma socului emotional. Rezolvarea aceasta s-a produs si datorita unor fapte deosebite ale nativei, care a dat dovada de multa generozitate si compasiune pentru altii, si in schimb a primit ajutor si protectie exact cind avea nevoie de ele. De aceea, in viata actuala ea pastreaza protectia si sustinerea deja cistigata, pe linga alte lucruri binemeritate. Insa ea nu este genul de suflet care sa se multumeasca doar cu ce a acumulat, fiindca simte ca mai are multe de oferit altora. De aceea, in viata actuala si-a propus sa cerceteze si sa experimenteze adincimile sufletului omenesc, acele atitudini launtrice care ii dau, fiecaruia, puterea sau inclinatia de a intra in situatii dramatice, dar si de a iesi din ele. Intr-un fel, la nivel subconstient, ea continua experienta de atunci, vrind sa inteleaga cum s-a produs propria sa transformare, si ce anume ii face pe oameni sa se transforme radical sub imperiul unor emotii profunde si puternice. Pentru aceasta, ea se antreneaza in relatii diverse si le cerceteaza impactul asupra propriilor sale emotii si trairi, si face asta cu un spirit de nonconformism si de independenta care ii permite sa se ridice deasupra conceptiilor si explicatiilor prefabricate si conventionale.
Ea si-a asumat aceasta misiune de bunavoie, in continuarea evolutiei sale spirituale, si dispune de un enorm grad de liber-arbitru pentru a-si conduce asa cum doreste experienta sufleteasca, fiindca nu exista in tema ei nici o planeta Retrograda (care sunt de regula semnificatorii unor restrictii karmice, ai unor misiuni sau lectii de continuat obligatoriu din vietile anterioare).
Dar trebuie mentionate si acele stele fixe direct conectate cu Axa Dragonului din tema ei, si in primul rind sa amintim de steaua fixa Gacrux (steaua Gamma din constelatia Crucii, de la 6.25 Scorpion), aflata in conjunctie cu Nodul Nord. Aceasta pune in evidenta sensul profund spiritual (poate si cu nuante religioase, crestine) al experientei sale actuale, faptul ca ea nu se multumeste cu concluzii superficiale sau lumesti, ci cauta raspunsuri mai adinci la intrebari majore ale existentei umane, pe care le va gasi chiar in propriile sale trairi de-a lungul vietii sale. Mai trebuie mentionat faptul ca Pluton, planeta care guverneaza Scorpionul, deci este regentul Nodului Nord, este si in conjunctie cu steaua fixa Vindemiatrix (steaua Epsilon din constelatia Fecioarei, de la 9.37 Balanta), iar aceasta sugereaza asumarea de catre nativa de mari riscuri, care ii pot cauza raniri sau accidente grave, sau cel putin mari pierderi de imagine, dar asta mai ales in situatii critice, in care ea actioneaza sub imperiul momentului, cu constiinta faptului ca este cel mai bun lucru pe care il poate face atunci.
In conjunctie cu Nodul Sud se afla Chiron din gradul 2 Taur (Simbol Sabian: O FURTUNA ELECTRICA), care simbolizeaza indrumarea launtrica si vindecarea spirituala. Experienta deosebita a nativei din viata sa anterioara, cind a trait o mare vindecare sau o mare rezolvare a unei situatii dramatice, este ilustrata prin aceasta pozitie, si alimenteaza credinta ei ca lucruri miraculoase sunt posibile oricind, daca ele sunt si necesare pentru oamenii implicati in ele dintr-un punct de vedere mai inalt, divin.
IV. ASPECTE PRACTICE
Un studiu al triadelor Caselor, responsabile de anumite aspecte importante ale vietii ne poate dezvalui citeva aspecte practice despre: latura personala si creativa, latura material-profesionala, latura afectiva si relationala, si latura psihica si oculta.Iese in evidenta ponderea foarte mare (peste 70%) a Triadei Caselor Evolutiei si Creativitatii Personale (I-V-IX), ocupate de 6 planete din cele 10: in primul rind de cuadrupla conjunctie Venus-Mercur-Marte-Pluton din Casa Vietii si Personalitatii, apoi de cele doua focare ale modelului Extensie - Luna din Casa Creativitatii si Copiilor, si Jupiter din Casa Filozofiei si Intelepciunii. Nativei i se potriveste cel mai bine o ocupatie individuala si creativa, de natura intelectuala sau legata de relatiile cu altii, poate chiar cu nuante artistice, in care se afirma personal si depinde destul de putin de interese sau conditii colaterale. Ea insasi isi poate coordona cel mai bine evolutia personala, chiar daca uneori apeleaza si la sfaturile altora, de care oricum va tine cont doar in masura in care alege ea. O parte a implinirii sale personale o constituie si copiii ei, de care va fi destul de apropiata sufleteste, desi ii va fi greu sa si-i pastreze prieteni tot timpul, fiindca va avea cu ei o relatie destul de libera si neobisnuita, totusi placuta in general. Este esential pentru ea sa simta, in viata si in ocupatia sa, ca isi implineste menirea pentru care s-a nascut, si orice ocupatie sau activitate de rutina sau de forma nu-i vor aduce satisfactia cautata. Mai devreme sau mai tirziu (dar mai probabil este ca de timpuriu in viata) ea isi intuieste vocatia, si tot ce ii ramine de facut este sa si-o urmeze cu pasiune si fidelitate, fiindca nu ii lipsesc conditiile pentru asta.
Pe locul secund, dar cu o pondere mult mai mica (doar 14%) vine Triada Caselor Relationale si Afective (III-VII-XI), activata de Neptun din Casa Comunicarii si Studiilor, si de Saturn din Casa Prietenilor si Organizatiilor. Trigonul Saturn-Neptun este de bun augur pentru viata relationala a nativei, fiindca ii da inspiratia de a cauta cele mai intelepte solutii, si posibilitatea de a le gasi cind le cauta. Dar in mare masura relatiile sale sunt controlate de propria ei personalitate, de dorintele si ambitiile sale, astfel ca niciodata nu va putea da vina pe altii daca o relatie nu functioneaza, si trebuie sa invete sa aleaga bine, si sa nu ramina suparata pe celalalt daca alegerea ei nu a fost corecta.
Foarte scazuta (circa 8%) este ponderea Triadei Caselor Mistice si Psihice (IV-VIII-XII), activate de Chiron din Casa Ocultismului si Regenerarii, si de Soarele din Casa Izolarii si Sacrificiilor. Trairile psihice speciale ale nativei din alte vieti nu mai sunt acum la fel de frecvente, fiindca ea se concentreaza acum pe valorificarea potentialului propriu de care deja a devenit constienta. Visele si amintirile ii pot da emotii si idei din cind in cind, dar probabil ea nu se va baza prea mult pe ele.
In fine, Triada Caselor Materiale si Profesionale (II-VI-X) ocupa ultimul loc, cu o pondere sub 7% si activata fiind doar de conjunctia lui Uranus cu Nodul Nord din Casa Veniturilor. Pentru programul de viata, veniturile si cariera sunt aspecte deja rezolvate, care o framinta destul de putin, fiindca idealurile si aspiratiile sale in viata nu sunt legate de bani, ci mai ales de o implinire personala de natura spirituala, de dobindirea unor satisfactii proprii pentru anumite realizari de principiu sau sociale.
V. CONCLUZII
Din cele de mai sus, ca o concluzie sintetica, rezulta ca nativa dispune de un potential deosebit pentru a deveni o personalitate a vremii si lumii in care traieste, dar trebuie pentru asta sa isi recunoasca talentele si sa se dedice valorificarii si exprimarii lor, cu toata fiinta si toate resursele sale personale. Asta nu inseamna ca ar putea sa devina o mare celebritate mondiala, ci este vorba mai ales de faptul ca ea dispune de sustinerea si resursele necesare pentru a insemna si a darui mult pentru oamenii din jurul ei, la o scara mai larga sau mai restrinsa, dupa cum isi alege sa se manifeste. Desi aspira la relatii afective fericite, de fapt fericirea ei nu depinde de altii, ci de propria sa atitudine fata de ceilalti si fata de relatiile sale cu ei, si mai ales fata de propriile sale realizari si impliniri. La ora actuala (mai 2007), Saturn este in tranzit prin Leu si nu demult a trecut peste Saturnul ei natal, deci ea se afla abia la inceputul celui de-al doilea ciclu saturnian al sau. Este momentul cind concluziile sale rezultate din analiza vietii de pina acum, si deciziile sale pentru viata sa in continuare, sunt cele mai importante, si practic de-acum ea intra intr-o etapa in care tot ce a decis in ultimii 2 ani va incepe sa dea roade foarte concrete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)