joi, septembrie 01, 2011

SINDROMUL DE EPUIZARE AL SUPRARENALELOR

Simptomele cele mai comune cu care pacienţii cu suprarenalele epuizate se prezintă la medic sunt:

- oboseală
- depresie
- anxietate
- alergii
- candida (candidoză)
- şi hipoglicemie
Aceste simptome şi altele sunt legate de un sindrom puţin cunoscut şi înţeles în prezent, numit sindromul de epuizare al suprarenalelor.
Epuizarea este definită drept o scădere intensă, majoră, a sistemului de producere de energie al organismului. Epuizarea poate varia de la o simplă oboseală, care se echilibrează după un somn de o noapte sau după o vacanţă, până la stări foarte intense, care persistă îndelungat. Când este o formă severă de epuizare, efectul poate fi devastator asupra persoanei sau familiei.
Principalul simptom este o stare intensă de oboseală, apărută dimineaţa la trezire, după 8 sau 10 ore de somn, sau chiar după un somn de scurtă durată.
Pot apare şi alte simptome, asociate stării de oboseală intensă:

- dezgust pentru consumul de carne, ca urmare a dificultăţilor de digestie a proteinelor
- dorinţă de dulce, ca urmare a nevoii unei surse rapide de energie
- scăderea rezistenţei la boli şi/sau infecţii cronice, ca urmare a unui sistem imunitar afectat
- schimbări în apetit, cu variaţii între pofte alimentare intense şi lipsă completă de poftă de mâncare
- simptome de hipoglicemie şi/sau diabet, ca urmare a scăderii sau creşterii activităţii glucocorticoizilor
- hipotensiune arterială, ocazional cu episoade de hipertensiune
- fluctuaţii în greutate, ca urmare destrucţiei excesive a proteinelor şi creşterii depozitelor de grăsimi
- inabilitatea de a face faţă stresului zilnic
- reducerea performanţei la lucru
- pierderea iniţiativei şi o senzaţie de lipsă de speranţă
- lipsa de interes în activitatea sexuală, ca urmare a intensificării reacţiei „luptă sau fugă”
- odată cu accentuarea epuizării, dezinteres la nivelul tuturor aspectelor vieţii personale
- depresie mentală, care poate duce la disperare şi gânduri suicidale
- frici, fobii, agorafobie, şi/sau anxietate, ca urmare a unui răspuns exagerat la reacţia „luptă sau fugă”
- dezinteres cu privire la aspectul personal
- retragere psihologică, pe exagerarea reacţiei „luptă sau fugă”
- senzaţia că viaţa personală este goală şi lipsită de sens
- reverie cu privire la trecut (la „vremurile bune de altădată”)
- inabilitate de concentrare sau „visare cu ochii deschişi”, chiar stare de confuzie mentală
- atracţie faţă de stimulenţi, ceea ce duce la diferite adicţii alimentare
- la copii: hiperactivitate, tulburări comportamentale, deficit de atenţie şi probleme ale creşterii şi dezvoltării mentale şi fizice.
- la adolescenţi: delicvenţă, droguri, alcoolism şi gânduri suicidale
ESTE ESENŢIAL să înţelegeţi că toate simptomele mai sus enumerate sunt legate de un deficit sever de energie. Multe dintre simptomele de mai sus reprezintă variate „adaptări” la starea de epuizare a suprarenalei. Astfel, o persoană compensează pentru pierderea de energie prin schimbarea comportamentului. O altă persoană poate fi atrasă de diferiţi stimulenţi, droguri etc, care-i pot atenua depresia şi îi pot furniza o senzaţie temporară de „bine” şi de „vivacitate”.
Toate poftele obsesive şi obiceiurile alimentare ale civilizaţiei moderne pot fi atribuite sindromului de epuizare al suprarenalei, pe care 99,9% dintre oameni îl au, în grade variate. Printre obiceiurile extreme ale civilizaţiei moderne amintim „pofta de ciocolată”, dependenţa de dulciuri, vegetarianismul şi tulburările de apetit precum bulimia şi anorexia.

CIOCOLATA
Nu aţi observat atracţia irezistibilă pe care o exercită aproape asupra tuturor ciocolata? Acest aliment este „ideal” pentru o persoană aflată în faza de epuizare a suprarenalei, întrucât conţine cantităţi mari de zahăr, care furnizează combustibil de scurtă durată unei persoane cu rezervele de energie terminate (ulterior apare şi efectul opus). Ciocolata conţine şi cantităţi relativ mari de magneziu, un mineral esenţial pentru producerea de energie sau eliberarea energiei depozitate. În plus, ciocolata conţine cantităţi mari de cupru. Şi cuprul este esenţial pentru producţia de energie, şi pentru reducerea activităţii excesive a hormonilor glucocorticoizi. Oamenii aflaţi în starea de epuizare a suprarenalelor nu mai sunt în stare să mobilizeze cuprul. Deşi acesta este prezent în organism, nu este biodisponibil, ca urmare a insuficienţei activităţii suprarenalelor.

VEGETARIANISMUL
Pe măsură ce o persoană se îndreaptă către sindromul de epuizare a suprarenalelor, scade producţia de acid clorhidric gastric şi abilitatea stomacului de a digera proteine animale. În plus, apare toxicitatea cuprului şi absenţa zincului, care împiedică pancreasul să secrete tripsină şi chemotripsină, două enzime esenţiale pentru digestia proteinelor. Din această cauză, proteinele din carne vor determina o stare generală de greutate la stomac, digestie lentă, gaze şi balonări la persoanele cu sindromul de epuizare. Iniţial, problema apare numai cu carnea roşie. Pe măsură ce epuizarea avansează, apare şi cu carnea de pui şi cea de peşte. Într-un final, individul se regăseşte preferând în totalitate o dietă vegetariană. Aversiunea faţă de carne este un criteriu excelent pentru gradul de epuizare al suprarenalelor unei persoane. De multe ori, se găsesc alte motivaţii pentru preferinţa unei diete vegetariene (economia de bani sau respectul pentru viaţa animalelor etc). Dar dacă persoana este întrebată, se va vedea că are mari dificultăţi în digestia proteinelor animale. Moda cu vegetarianismul şi dietele „vegane” ale prezentului se datorează în mare şi extinderii largi a sindromului de epuizare a suprarenalelor, din zilele noastre. Se ştie că o persoană care îşi revine din sindromul de epuizare, îşi reia dorinţa de a consuma carne. De aceea, vegetarianismul este considerat doar un răspuns defensiv sau adaptativ necesar unei persoane aflate aproape sau în plin sindrom de epuizare.

DEPENDENŢA DE ZAHĂR
O persoană aflată în stare de epuizare de suprarenale are mari dificultăţi în menţinerea unei glicemii normale. Motivul este funcţionarea anormală a căilor metabolice de producţie a energiei (glucozei) pornind de la carbohidraţi şi grăsimi. De aici, nevoia persoanei de a consuma direct zahăr, pentru a furniza combustibil celulelor (în special celor din creier, total dependente de glucoză). Reglarea glicemiei depinde de mai mulţi factori, inclusiv activitatea optimă a glandei suprarenale, secreţia de insulină (pancreatică) şi cortizol (suprarenal), funcţia hepatică optimă, precum şi o digestie adecvată, şi o asimilare a grăsimilor şi carbohidraţilor. Multe persoane aflate în starea de epuizare a suprarenalelor au fluctuaţii mari ale glicemiei. Mulţi suferă de hipoglicemie, sau nivel scăzut al glucozei în sânge. Alţii au hiperglicemie sau diabet, dar nu sunt în stare să utilizeze (sau să ardă) tot zahărul disponibil din sânge. Tulburarea funcţiilor oricăror dintre organele mai sus descrise determină apariţia „poftei” de zahăr sau de carbohidraţi simpli. Pentru că zahărul este forma cea mai simplă de combustibil, el poate fi utilizat (sau „ars”) în organism şi folosit ca atare în producţia de energie. Pofta de zahăr poate fi un mecanism necesar de apărare, pentru evitarea unei catastrofe. Creierul nu este în stare să depoziteze glucoză şi dacă nivelul glicemiei scade sub 65 mg/100 ml, persoana poate trăi anxietate intensă, stare de confuzie şi nervozitate. Oamenii devin violenţi atunci când nivelul glicemiei scade brusc. Şi pofta de alcool poate apare din acelaşi motiv. Alcoolul poate fi folosit ca un substitut pentru zahăr. Mulţi cercetători au arătat că organismul majorităţii alcoolicilor este într-o stare de epuizare a suprarenalei.

ANOREXIA/BULIMIA
Zincul este unul dintre mineralele cele mai scăzute în organismul persoanelor aflate în stare de epuizare de suprarenale. Zincul este esenţial pentru reglarea apetitului. Pe măsură ce scade nivelul zincului, apare şi o pierdere a mirosului şi a gustului, care duce la o pierdere a poftei de mâncare şi la dezinteresul pentru mâncare. De aceea indivizii cu toxicitate cuprică au de multe ori inapetenţă.
Cuprul, un alt mineral esenţial, strâns legat de reglarea apetitului, este în dezechilibru la toate persoanele suferind de epuizarea suprarenalelor. Funcţie de severitatea dezechilibrului zinc/cupru, apar şi tulburări din spectrul anorexie/bulimie.

CUM APARE SINDROMUL DE EPUIZARE A SUPRARENALELOR?
Deşi sindromul de epuizare al suprarenalelor este în esenţă un dezechilibru (o lipsă) a energiei, el poate fi declanşat de orice fel de stres, fizic sau emoţional. Multe tipuri de stres, dacă sunt suficient de severe sau durează suficient de mult timp, pot declanşa starea de epuizare a suprarenalelor. Stresul determină un consum al factorilor hrănitori ai organismului mai rapid decât pot să fie înlocuiţi prin alimentaţie. Pe măsură ce rezervele de nutrienţi ai organismului sunt epuizate, glandele producătoare de energie – tiroida şi glandele suprarenale – nu mai sunt în stare să funcţioneze normal (să menţină homeostazia). Aşa apar simptome care deranjează sau se accentuează simptomele care deja existau. O dietă necorespunzătoare poate grăbi (accentua) apariţia simptomelor sindromului de epuizare. Dar acesta poate apare şi în prezenţa unei diete adecvate. Sindromul de epuizare poate apare rapid, după un singur episod sever de stres, dar cel mai adesea apare treptat, insidios, ca urmare a unei combinaţii între unul sau mai mulţi factori de stres şi o dietă inadecvată. Un anumit eveniment pare a fi declanşatorul, dar adesea nu este decât „bomboana de pe colivă”. De exemplu, un divorţ sau decesul unui membru al familiei declanşează apariţia simptomelor la persoana deja epuizată şi obosită. De cele mai multe ori, sănătatea persoanei era deja slăbită şi fragilă, iar evenimentul declanşator este doar lovitura finală care determină manifestarea sindromului de epuizare a suprarenalelor.

Mitul curent era că numai managerii suprasolicitaţi suferă de sindromul de epuizare al suprarenalelor. Dar acesta apare şi la casnice, şi la copii, la orice vârstă şi la persoane cu orice ocupaţie. Copii mici se găsesc în stare de epuizare a suprarenalelor pentru că mamele lor se aflau aproape de această stare, în timpul sarcinii, aşa încât echilibrul chimic al corpului copilului este dezechilibrat de la naştere.
În prezent sunt identificaţi din ce în ce mai mulţi bebeluşi cu sindrom de epuizare al suprarenalelor. Aceşti copii au tendinţa de a suferi de infecţii cronice ale urechii, de tulburări de apetit, de dorinţă intensă de zahăr, de dificultăţi de dezvoltare fizică şi mentală şi de hiperactivitate. Alţi copii „supravieţuiesc” în stare intactă primilor 7 ani de viaţă, dar combinaţia dintre presiunea familială şi a şcolii, cu mâncarea de proastă calitate din magazine precipită o criză la vârste foarte mici. Aceşti copii dezvoltă adesea alergii, au cearcăne în jurul ochilor, pot avea probleme de învăţare, atenţie deficitară sau alte simptome vagi. Adolescenţa este perioada în care se observă cel mai bine şi mai intens simptomele sindromului de epuizare al suprarenalei. Presiunea colegilor şi modificările hormonale ale adolescenţei sunt factori suplimentari care intensifică stresul deja existent. Întrucât organismul creşte repede, nevoile sale nutriţionale sunt deosebit de mari. În acelaşi timp, adolescenţii mănâncă deosebit de prost. Rezultatul este o stare de epuizare copleşitoare, inabilitatea de a se concentra la şcoală şi atracţia către alcool şi droguri. De multe ori, sinuciderea pare a fi singura soluţie de eliberare de o viaţă care nu merită trăită în acea stare de epuizare fizică şi mentală.

Diagnosticul precoce al sindromului de epuizare a suprarenalei ar putea ajuta la un tratament din timp şi prevenirea multor drame.
Întrebarea fundamentală care pune diagnosticul este: Vă simţiţi obosiţi dimineaţa, la trezirea din somn?

SINDROMUL DE EPUIZARE ŞI CHIMIA ORGANISMULUI
Organismele noastre procesează în mod continuu alimente, pe care le convertesc în energie necesară derulării proceselor şi funcţiilor vitale. Sinteza energiei în organism este analogă, într-un mod, procesului de alimentare al automobilelor:

- aport adecvat de nutrienţi
- digestie şi absorbţie adecvată a hranei
- transportul nutrienţilor în celule şi
- combustia optimă sau oxidarea carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor pentru eliberarea energiei
Producţia de energie necesită mii de reacţii enzimatice. O enzimă este o proteină care acţionează ca un catalizator (ca un potenţator) în interiorul organismului. Enzimele (metalo-enzimele în special) necesită adesea minerale ca activatori. Magneziul, potasiul, manganul, zincul, clorul şi calciul sunt printre cele mai importante minerale necesare în cantităţi optime pentru acţiunea enzimatică corespunzătoare. Şi vitaminele sunt necesare pentru reacţiile chimice producătoare de energie. Vitaminele din complexul B sunt necesare în ciclurile de energie, în care are loc conversia finală a nutrienţilor în energie în fiecare celulă a organismului. Ca şi cu mineralele, este o cantitate optimă de vitamine necesară, iar lipsurile, ca şi excesurile pot fi dăunătoare pentru organism. Tiroida şi suprarenalele sunt glandele esenţiale pentru producţia de energie a organismului. Aceste glande necesită nutrienţi precum vitamina A, vitamina C, mangan şi vitaminele complexului B. Mai importantă chiar decât prezenţa nutrienţilor este echilibrul dintre ei. Stresurile de orice fel nu numai că determină o creştere a necesarului anumitor nutrienţi, dar induce şi dezechilibre între diferiţii nutrienţi. Unii nutrienţi, precum Zincul şi vitamina C dispar din organism după câteva minute de stres.
Există 7 mituri despre sindromul de epuizare, care merită „demolate”

Sindromul de epuizare este considerat o problemă psihologică. Nu, este o problemă fizică, deşi o serie de factori psihologici pot contribui la apariţia lui. Nu este „în capul” unei persoane, se întâmplă la nivelul reacţiilor biochimice din organism.
O persoană aflată în stare de epuizare stă toată ziua în pat. Nu este adevărat, sunt multe persoane aflate în stare de epuizare care îşi desfăşoară activitatea zilnic, într-o stare de sănătate aparentă. Dar sunt mereu obosite şi au nevoie de stimulanţi pentru a continua eforturile. Mulţi îşi folosesc munca ca pe o scuză de a-şi ascunde starea de oboseală. Ei pot continua ani de zile, înainte ca o problemă serioasă de sănătate să apară.
Exerciţiile fizice intense sunt bune pentru o persoană în stare de epuizare. Fals. Persoanele aflate în stare de epuizare sunt atrase de eforturile fizice de scurtă durată (tip fitness) pentru starea temporară de bine pe care le-o dau. Dar în timp, acestea nu fac decât să le epuizeze şi mai mult organismele.
O vacanţă, o dietă sau vitaminele vor corecta sindromul de epuizare. Fals. Mulţi oameni nu-şi mai revin niciodată din starea de epuizare. Este nevoie de o mare dorinţă de a-şi recăpăta sănătatea, de un regim natural şi de multe terapii naturale pentru ieşirea din sindromul de epuizare.
Sindromul de epuizare apare la bărbaţi aflaţi în funcţii de mare responsabilitate. Fals. Poate apare la ambele sexe, la orice vârste şi la orice ocupaţii.
Sindromul de epuizare afectează numai corpul fizic. Fals. El afectează fiecare domeniu al vieţii persoanei. Calitatea muncii depuse suferă. Relaţiile suferă, pentru că persoana îşi pierde interesul în multe activităţi. Este afectată şi relaţia cu partenerul. Persoana are nevoie să-şi conserve energia pentru a rămâne în viaţă. De multe ori, partenerul de viaţă nu înţelege ce i se întâmplă, ceea ce înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.
Fumatul şi un stil de viaţă dezorganizat provoacă sindromul de epuizare. Este posibil, dar şi reversul este valabil. O persoană aflată în stare de epuizare este atrasă de stimulenţi precum fumatul, drogurile, alcoolul sau activităţile excesive pentru a compensa senzaţia de epuizare.
REVENIREA DIN STAREA DE EPUIZARE
Este asemănătoare cu remodelarea unei case sau reconstrucţia motorului unui vehicul. Este o sarcină complexă care nu poate fi grăbită şi trebuie realizată în mai multe stadii. Schimbarea prea rapidă a reacţiilor biochimice ale organismului poate determina disfuncţii severe, ca atunci când vrei să înlocuieşti toate pietrele din fundaţia unei case dintr-o dată.
Multe persoane nu-şi mai revin niciodată din sindromul de epuizare, unii oameni resimt o recuperare temporară, şi foarte puţini revin la nivelul de energie dinainte de apariţia sindromului de epuizare.
Dificultatea revenirii din sindromul de epuizare se datorează necesităţii de refacere a întregului sistem energetic al organismului. Acest lucru necesită nu numai timp şi dorinţă de a depune efortul, ci şi o reechilibrare a hranei, o suplimentare pentru înlocuirea nutrienţilor pierduţi, pentru eliminarea metalelor toxice şi pentru echilibrarea ratei oxidării (metabolice) a organismului.
O problemă în revenirea din sindromul de epuizare este faptul că există prea puţină energie disponibilă pentru a realiza o schimbare pozitivă. Hrana şi suplimentele de minerale şi vitamine oferă materialul brut, dar este nevoie de energie vitală pentru a le putea procesa. Iar persoana epuizată mai are doar foarte puţină energie.
De aceea progresul este deosebit de lent şi poate descuraja pe multă lume. Funcţie de severitate, este nevoie de 1 până la 5 ani pentru refacerea completă a energiei organismului. Timpul depinde de dedicaţia individului în propriul proces de însănătoşire. Unele persoane răspund mai încet, altele mai rapid la tratamentul propus.
Atitudinea mentală şi emoţiile joacă un rol esenţial în procesul de recuperare. Unele persoane sunt atât de obişnuite să trăiască cu starea de epuizare, încât şi-au acceptat psihologic condiţia. Ei au renunţat de mult să mai încerce ceva pentru îmbunătăţirea ei, iar atitudinea de resemnare (datorată epuizării) este dificil de depăşit. Există şi o parte pozitivă la sindromul de epuizare a suprarenalelor. Este ca un strigăt de deşteptare pentru cei care „au rătăcit drumul”. Pentru cei care pot auzi, sindromul de epuizare este un strigăt al existenţei unui dezechilibru interior. Poate reprezenta o motivaţie de a-şi reevalua viaţa, modul în care trăiesc, atitudinile mentale şi emoţiile pe care le încearcă. Cel mai adesea, este un semnal că persoana nu şi-a iubit suficient corpul, l-a ignorat şi l-a tratat rău.
Sindromul de epuizare poate fi o oportunitate ca o persoană să-şi reaşeze în ordine ierarhică priorităţile în viaţă şi să aducă mai multă armonie şi fericire în propria viaţă.

Preluare: Dr Sorina Soescu

joi, aprilie 21, 2011

Insamantare si zodii

În Berbec sămânţa este plantată în sol, este primul proces al creaţiei (focul).
În Taur sămânţa încolţeşte, apar rădăcinile, stabilitatea în sol (pământul).
În Gemeni dezvoltarea ajunge la tulpină, planta iese la suprafaţa solului şi intră în contact cu aerul; se dezvoltă tulpina, apar mugurii, frunzele, florile.
În Rac este etapa fecundării florilor care se transformă în fructe.
Leul prezintă următorea etapă în care ne desprindem de planul fizic (iniţial) pentru a culege şi dărui fructele tuturor.
În Fecioară se realizeză o analiză profundă pentru a verifica, studia natura acestor fructe; este şi etapa în care seminţele din fructe încep să se dezvolte.
În Balanţă se alege ce e bun şi ce e rău din ceea ce s-a concretizat prin Fecioară, deci seminţele sunt alese.
În Scorpion se crează în sămânţă embrionul dătător de viaţă ce are puterea de a transforma o mică sămânţă într-un copac.
În Săgetător începe studiul teoretic asupra seminţelor, se cercetează modalităţile cele mai eficiente pentru ca în viitor să se ajungă la rezultate mult mai bune.
Capricornul doreşte să valorifice cercetările anterioare şi vrea să dea un nou sens vieţii; se caută locul potrivit pentru a fi puse seminţele în pământ.
În Vărsător sămânţa este tratată, pregătită, este etapa în care se evaluează, se valorifică anumite idei originale noi şi se pune sămânţa în sol.
Peştii reprezintă ultima etapă când sămânţa din pământ este udată (semn de apă) ceea ce îi va da viată; este etapa în care se renunţă la propria individualitate pentru a da naştere unei noi vieţi, specific puterii de sacrificiu şi renunţare a acestei zodii.

duminică, aprilie 17, 2011

Ciocolata de casa cu nuci

Ingrediente:
150ml apa
500g zahar
250g unt
250g lapte praf
200g cacao neagra
vanilie
nuci
Inainte de orice eu rumenesc usor nucile...dau un gust deosebit ciocolatei.
Se amesteca zaharul cu apa, se pun la fiert, se fierb pana se incheaga siropul (se incerca o picatura pe o farfurie). Daca o doriti mai tare, inchegati siropul mai mult. Deasemenea puteti modifica si proportia ingredientelor. Eu folosesc mai multa cacao, neagra si cu 22% grasime, dar pentru copii de exemplu puteti pune mai putina cacao si mai mult lapte praf, puteti adauga fructe proaspete sau congelate: visine, zmeura ...
Cand siropul e gata, adaugati untul. Cand s-a topit adaugati cacao, mai lasati un pic pe foc pana se omogenizeaza. De preferat ar fi sa cerneti cacao si laptele praf.
Se ia de pe foc si se adauga laptele praf... si abia acum incepe munca...:))...amestecati pana la epuizare. Adaugati nucile, turnati in forma (eu prefer tava umezita si nu unsa cu unt), lasati sa se raceasca, dupa care o puteti pune la rece. Acoperiti tava cu o folie, ciocolata e sensibila si poate prelua arome de la alte mancaruri din frigider.

Salvia


"Dorinta salviei este sa-i faca pe oameni nemuritori", se spunea in Evul Mediu. O credinta straveche, inscrisa chiar in numele plantei. "Salvia" vine din latinescul "salvare" - a fi sanatos, a vindeca, a salva. La romani, era o planta sacra, culeasa cu protocol.
Despre aceasta planta extrem de aromata, cu frunze verzi, albicioase, si flori rozalbe si violete, se spunea in Antichitate ca este sacra, fiind adusa pe pamant chiar de zei. "Cine are salvie in gradina nu lasa batranetea sa se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Medicii greci si romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiaza si ei salvia, considerand-o o regina a ierburilor tamaduitoare, cu efecte protectoare magice. In Roma antica, salvia era considerata o planta sacra, fiind adunata cu un intreg ritual. Cel care oficia ceremonialul aducea drept jertfa paine si vin, imbracat intr-o tunica alba.
Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerand ca devin otravitoare in contact cu salvia. Mai ales la trecerea dintre iarna si vara, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosita ca detoxifiant, protector impotriva diverselor infectii care apar in aceasta perioada, tonic nervos si psihic, reintineritor. Se credea ca acela care va consuma salvie inca de la inceputul primaverii va intineri si el odata cu natura. Exista multe mituri terapeutice legate de aceasta planta sacra, mituri pe care stiinta moderna se straduieste sa le inteleaga si sa le dea o utilitate practica. Salvia este o planta cercetata intens, careia medicina ii descopera tot mai multe aplicatii practice. Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicatii, ci si un leac excelent pentru mentinerea sanatatii.
Si in medicina traditionala romaneasca, salvia are numeroase intrebuintari. Avand o mare sensibilitate la ingheturile din timpul iernii, ea este o planta care necesita ingrijiri speciale si, ca atare, nu creste spontan, ci doar cultivata, mai ales in zonele sudice ale tarii. De la ea se folosesc frunzele si partile aeriene inflorite, care sunt foarte bogate in uleiuri volatile, avand un gust puternic aromatic si astringent. Gasim aceasta planta sub forma de ceai in practic toate magazinele specializate de tip Plafar, la fel ca si anumite preparate pe baza de salvie, cum ar fi tinctura.
Cateva retete pe baza de salvie:
Pulberea
Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de salvie se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de salvie, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate o lingurita diluata in putina apa, de patru ori pe zi. Este folosita ca echilibrant nervos si hormonal, stimulent al activitatii cerebrale si al memoriei.

Vinul stimulant de salvie
Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de salvie si se lasa sa se macereze vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri din acest vin, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul de salvie stimuleaza apetitul si invioreaza. Luat dupa ce am mancat, vinul de salvie - spune medicul francez Jean Valnet - este un extraordinar remediu contra surmenajului si a asteniei, contra astmului, contra distoniei neuro-vegetative. Potrivit aceluiasi medic, vinul cald de salvie este un excelent profilactic pentru raceala si gripa.

Otetul de salvie
Era foarte mult folosit de catre calugarii benedictini, care il considerau un elixir pentru nervi si digestie. Iata reteta sa de preparare: intr-un litru de otet natural de mere (sau de mere cu miere) se lasa sa se macereze, vreme de doua saptamani, 50 de grame de frunze de salvie maruntita. Va rezulta un otet foarte aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce balonarea), invioratoare, un excelent adaos la salatele de primavara. Extern este folosit ca frectie impotriva racelii, a durerilor reumatice, a starilor de oboseala fizica si psihica.

Decoctul combinat
Se pun 3-4 linguri de salvie maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

Cataplasma cu salvie
O mana de frunze maruntite de salvie se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Dupa trecerea acestui interval de timp se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Boli interne, tratate cu salvie
Bronsita, astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii cu secretii abundente - pulberea de salvie, administrata constant vreme de o luna, cate o jumatate de lingurita de 4 ori pe zi, reduce cantitatea de secretii si are efecte antiinfectioase puternice. Este recomandata mai ales in perioada de primavara, inclusiv bolnavilor cronici, pentru ca are efecte detoxifiante puternice, actionand asupra cauzelor profunde ale acestor boli.

Indigestia, balonarea - se ia inainte de masa un sfert de lingurita de pulbere de salvie. Aceasta planta stimuleaza digestia si echilibreaza apetitul, avand calitatea de a impiedica formarea gazelor in intestin. In lumea araba, salvia este numita "iarba beduinilor", decoctul combinat de salvie fiind un remediu celebru pentru tratarea tuturor problemelor digestive, mai ales a diareei, a colitei de fermentatie si a diferitelor infectii ale tubului digestiv. Pentru tratarea acestor afectiuni se iau 2-3 cani de decoct combinat de salvie pe zi.

Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitate feminina - se administreaza o jumatate de lingurita de salvie, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Un tratament va dura trei luni si va avea efecte ample de armonizare la nivel hormonal, influentand atat productia glandelor endocrine, cat si receptorii diferitilor hormoni.
Tulburari de menopauza - contra acestor probleme, tinctura de salvie este un adevarat elixir, reducand transpiratia, rarind aparitia bufeurilor, avand un puternic efect de reintinerire. Se administreaza cate o lingurita de tinctura (intotdeauna diluata in apa) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele terapeutice apar dupa 4 saptamani. Contra hemoragiilor care apar la debutul menopauzei se foloseste pulberea de salvie, administrata in acelasi mod ca mai sus. Un studiu realizat in Italia in 1998, pe 30 de femei, a aratat ca dupa 3 luni de tratament cu salvie, s-au rarit sau chiar au disparut bufeurile nocturne, precum si transpiratia abundenta. De altfel, impotriva transpiratiei excesive sau cu miros neplacut, salvia are efecte extraordinare, fiind un adevarat deodorant cu administrare interna, asa cum vom vedea in continuare:

Transpiratia excesiva - studii facute in paralel in Anglia, Germania si Statele Unite au aratat fara dubiu ca salvia reduce puternic sudoratia, inclusiv cea care apare pe fondul unor dezechilibre la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Se administreaza in acest scop sub forma de tinctura, cate 4 lingurite pe zi, sau de decoct combinat, din care se bea 1 cana pe parcursul unei zile (are un gust neplacut, dar este foarte eficient).

Diabetul de tip Ii - salvia sporeste foarte mult receptivitatea (cu pana la 2-3 ori) organismului la insulina - este concluzia unui studiu german pe aceasta tema. In acest scop, se administreaza decoctul combinat de salvie, cate o cana pe zi.

Astenie de primavara, surmenaj - se iau 50 de picaturi de tinctura de salvie de 3-4 ori pe zi. Efecte mai puternice se obtin daca aceasta tinctura se ia diluata in ceai rece de roinita (melisa).

Cancer la colon, tumori pe tubul digestiv - in medicina traditionala araba, decoctul combinat de salvie, din care se administreaza 2-3 cani pe zi, in cure de minimum 3 luni, este un remediu redutabil impotriva acestor afectiuni. Acelasi lucru il sustine terapeuta de origine austriaca Maria Treben, care adauga faptul ca salvia este un minunat ajutor in toate formele de cancer, citand un faimos dicton din Evul Mediu: "De ce sa moara omul, daca in gradina creste salvia?".

Boli externe, tratate cu salvie
Rani care se vindeca greu - se aplica pe locul afectat o cataplasma cu frunze maruntite de salvie (preparata dupa metoda prezentata anterior). Tratamentul se face zilnic, cate o ora, vreme de minimum 3 saptamani.

Eczeme infectioase - se fac spalaturi cu decoct de salvie, apoi se aplica o cataplasma cu salvie, care se tine vreme de 1-3 ore, dupa care locul tratat se lasa sa se zvante. Frunzele de salvie contin principii cu puternice efecte antibacteriene si antifungice (combat ciupercile parazite).

Pentru revigorare - se fac bai cu decoct de salvie (5 litri la o cada de apa) de doua ori pe saptamana. Baile cu salvie confera o stare de tonus psihic si vioiciune, inlatura oboseala, dau corpului un miros placut.
Retete de frumusete
Pentru mentinerea culorii naturale si a stralucirii parului, dupa spalatul obisnuit cu sampon, se face ultima clatire cu decoct combinat de salvie, preparat dupa reteta pomenita anterior. Pentru parul negru, se recomanda un decoct preparat in acelasi mod, dar dintr-un amestec in parti egale de ceai negru si salvie. Salvia e buna si pentru ingrijirea parului carunt, pe care il intareste si caruia ii inchide culoarea.

Pentru tenul cu pori dilatati, patat, ofilit - se fac spalaturi, in fiecare dimineata si seara, cu decoct combinat de salvie. Suplimentar, se pune pe obraji, seara, o compresa cu acest preparat, care se tine vreme de un sfert de ora.

Dintii frecati cu frunze de salvie devin albi si stralucitori.

Precautii
Administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei.

Salvia si varsta a treia
Inca din Evul Mediu se spunea despre salvie ca are un puternic efect intineritor, ajutand mai ales mentinerea nealterata a facultatilor intelectuale si emotionale, pana la varste inaintate. Studii facute recent intr-un centru medical din New Castle (Anglia) au confirmat din plin acest lucru, punand in evidenta trei elemente extrem de importante:
- salvia ajuta la mentinerea tineretii celulelor din care este formata scoarta cerebrala (prin efectul antioxidant)
- salvia actioneaza asupra receptorilor unor hormoni importanti in mentinerea tineretii organismului
- salvia inhiba formarea unor enzime care blocheaza procese extrem de importante la nivelul creierului, cum ar fi: memorarea, asocierea, sinteza. De altfel, aceasta planta actioneaza printr-un mecanism similar celor mai noi tratamente ale Alzheimer-ului.
Administrarea de 4 ori pe zi a unei lingurite de tinctura de salvie are, in consecinta, efecte extrem de benefice pentru prevenirea senilitatii, a proceselor de degradare care apar la nivelul sistemului nervos central, odata cu varsta. Mai mult, salvia stimuleaza capacitatea de memorare, favorizeaza activitatea intelectuala si imbunatateste performantele intelectuale, atat la cei in varsta, cat si la tineri. Primele rezultate in acest sens se vad dupa patru saptamani de administrare constanta, un tratament complet durand intre 2 si 3 luni (putand fi facut de 3 ori pe an). Sursa: Formula As

marți, aprilie 12, 2011

Creme miraculoase

Ma dispera de ceva timp buzele dureros de crapate. Am incercat complex de B-uri care a functionat pentru buze dar m-am ales si cu cateva kg in plus, imi plac B-urile, ma energizeaza dar ma si ingrasa. Si uite asa m-am obligat sa incep sala din nou dar de data asta mi-am gasit si companie ... un prieten al fratelui meu, pompier, o companie delicioasa de mers la sala. Asa ca in disperare de cauza am inceput sa caut Homeoplasmine, despre care am auzit ca Deneuve il are permanent in geanta pentru buze. Farmacista:..."aa... unguentul pentru fundul bebelusului?"...what?...nop...pentru buzele mele!...:)). Asa ca aseara plina de speranta l-am aplicat pe buze inainte de culcare, dimineata...surpriza...cele mai fine si hidratate buze, nici urma de crapaturi. In concluzie Homeoplasmine / Boiron ocupa un loc de cinste in topul cremelor miraculoase!
Incercati-l cu incredere pentru iritatii ale pielii, buze, nas inrosit si iritat. Si ce e cel mai important: nu contine chimicale...este un unguent homeopat.

duminică, aprilie 03, 2011

Caderea parului la femei

Caderea parului la femei poate fi trecatoare (temporara – Telogen Effluvium si non-genetica) sau permanenta (genetica/Alopecia androgenetica).

Pentru a întelege variatele motive pentru care femeilor le cade parul, este important sa cunoastem ciclul cresterii parului. În medie barbatii si femeile pierd între 40-100 de fire de par pe zi.
Chelirea apare când parul cade dar alt par nou nu îi ia locul.

Deci, de ce apare caderea parului la femei? Subtierea parului sau caderea parului la femei poate fi împartita în doua categorii: de tip genetic si non-genetic. Caderea de par genetica tinde sa fie permanenta, în timp ce cea non-genetica este mai mult temporara. Ambele tipuri de cadere a parului sunt tratabile.

Caderea de par genetica (Alopecia androgenetica)

Aproape o treime din toate femeile au/vor avea o forma de Alopecia androgenetica (model de cadere a parului la femei).

„Cauza neaparitiei de par nou la femei nu este bine înteleasa dar este asociata cu o predispozitie genetica, cu îmbatrânirea (ar fi legata de menopauza/fluctuatii în nivelurile hormonale) si cu nivelul de hormoni endocrini (în special androgeni – hormoni masculini).”

„Schimbarile la nivelul hormonilor androgeni (hormoni masculini) pot afecta producerea firelor de par. De exemplu, dupa schimbarile hormonale datorate menopauzei, multe femei descopera ca parul de pe cap e mai subtire în timp ce parul de pe fata e mai gros.”

Aspectul genetic poate fi si el un factor determinant. Femeile în a caror familie exista membri mai în vârsta, de sex feminin, care s-au confruntat cu subtierea parului, e mai probabil sa fie supuse Alopeciei androgenetice.

Femeile suferind de Alopecia genetica nu îsi pierd parul la fel ca barbatii. De obicei, linia frontala a parului ramâne, dar pierderea parului poate fi observata ca o rarire generala a parului în vârful si partea frontala a capului. Rarirea parului începe de obicei în vârful capului si avanseaza.

Familia de hormoni masculini cunoscuti ca androgeni a fost stabilita ca si cauza a Alopeciei androgenetice si la barbati, si la femei. Femeile au acesti „hormoni masculini”, dar în cantitati mai mici. Când cantitatea lor creste datorita menopauzei, îmbatrânirii sau a altor factori, poate duce la asa-numita pierdere de par genetica – model tipic feminin de cadere a parului sau Alopecia androgenetica. În afara faptului ca nivelul de androgeni creste, femeile sunt mai „sensibile” la hormonii masculini, chiar daca acestia sunt în cantitati normale.
Cauze non-genetice (Telogen Effluvium) a caderii parului la femei

În cazul în care caderea parului la femei îsi gaseste cauza în genetica, hormoni sau îmbatrânire, urmatorul pas în tratament este clar. Dar atunci când cauze non-genetice stau la baza problemei, numai medicul poate stabili un diagnostic precis si prescrie cel mai bun tratament. Femeile, mult mai mult decât barbatii par a fi supuse cauzelor non-genetice de pierdere a parului (factori externi).

„De fapt, cauza pierderii parului poate fi determinata la aproximativ 50% dintre femei doar analizând cu atentie istoria medicala. Cauzele pot include: efecte postpartum, folosirea anumitor medicamente, deficiente nutritionale, infectii, boli endocrine, traume sau cancer. ”

Alte teste care se folosesc pentru a determina cauza pierderii parului pot include examinarea de mostre de par la microscop pentru a determina ruperea sau deteriorarea firului de par. Analize de numarare a elementelor sângelui, inclusiv hematocritul si hemoglobina, pot determina daca aveti vre-o deficienta nutritionala, inclusiv de fier.

În afara de folosirea de produse chimice agresive pe par si scalp, au fost identificate mai mult de 300 de medicamente ca posibile cauze a pierderii parului (ca efect secundar).
Alte cauze a caderii non-genetice a parului includ urmatoarele, dar nu se limiteaza la acestea:

Boli ale tiroidei sau ficatului
Deficienta de proteine (deseori datorita dietelor vegetariene)
Obstructionare hepatica sau renala
Anorexie sau bulimie
Anestezie
Prea multa vitamina A
Nasterea unui copil
Infectie locala virala, fungica sau cu protozoare
Începerea sau renuntarea la anticonceptionale
Toxicitate datorata drogurilor
Febra foarte mare
Antimitotice – ca cele folosite pentru chimioterapie
Stres acut
Bromocriptina – folosita pentru a inhiba lactatia
Anemie – întâlnita câteodata la alergatori
Inhibitori beta
Hipotiroidie sau hipertiroidie
Inhibitori ACE
Deficienta de acizi grasi esentiali
Amfetamine
Deficienta de zinc
Agenti anti colesterol
Orice boala care afecteaza axele: ovariana, suprarenala, sau pituitara
Boli sitemice ca si lupus/DLE

Optiuni de tratament pentru femeile care sufera de cadere a parului

O veste buna e ca pierderea parului cauzata de factori externi, non-genetici, este reversibila în majoritatea cazurilor. De exemplu, caderea parului datorata deficientei de fier (anemie) dispare când nivelul de fier din organism este iar la normal. Nu încercati sa va diagnosticati singuri caderea parului, atribuind-o unor cauze non-genetice. Întotdeauna cereti sfatul medicului, cu orice problema de cadere a parului v-ati confrunta.

Femeile care cauta posibilitati de tratament pentru Alopecia androgenetica (modelul feminin de cadere a parului/caderea genetica a parului) ar trebui sa se margineasca la optiunile de tratament aprobate de comunitatea medicala. Femeile ar trebui sa evite metodele de tratament naturiste, care promit leacuri-minune împotriva caderii parului – un sampon sau pilule pe baza de plante care „s-a demonstrat” ca blocheaza actiunea DHT sau deblocheaza porii. Aflati aici mai multe despre False tratamente impotriva caderii parului

Pastilele anti-androgenice Propecia (Finasteride) nu sunt indicate pentru femei. Totusi, medicul va poate recomanda alte medicamente anti-androgen, de exemplu: spironolactona, acetat de ciproteron, sau flutamida.

Transplantul chirurgical în cazul caderii de par genetice ofera o solutie permanenta si fara bataie de cap. Femeile pot încerca si Minoxidil 2%. La testele clinice, Minoxidilul s-a dovedit a produce cresterea de par nou, în variate cantitati, la 25-50% din femeile supuse testelor. Si, ca nota finala perucile pot fi o solutie rapida pentru subtierea si caderea parului la femei. Perucile din zilele noastre sunt foarte bine realizate si sunt produse într-o gama larga de forme si culori, fiind confectionate si cu fibre sintetice, si din par natural.

miercuri, martie 16, 2011

Esente si obsesii




Daca am fost cu adevarat fidela in viata asta, atunci am fost fidela miresmelor. Una din primele iubiri a fost Fleur de Fleur/Nina Ricci...cu care m-am iubit o singura data. L-am primit cadou acum 14 ani si de atunci n-am reusit sa-l mai gasesc. In ultimii ani am apelat obsesiv la Opium/YSL, First/Van Cleef&Arpels sau Anais Anais/Cacharel, insa de cateva zile m-a lovit nevoia de schimbare. Mi-am amintit de Fleur de Fleur si binenteles de negasit. Cert e ca pana acum n-am avut atat de acut mirosul in cap...In opinia mea nu exista sau n-am mirosit eu parfum mai feminin si cu o putere mai mare de a te transpune intr-o lume minunata numai la amintirea miresmei ...o combinatie de dulce disperare, abandon, excitare, mirosul florilor dupa ploaie...

http://www.youtube.com/watch?v=49Yxt9FEp5o

vineri, martie 04, 2011

Interventii chirurgicale si astre

Se vor evita interventiile chirugicale in urmatoarele cazuri astrologice particulare:
NU se opereaza niciodata cand Luna tranziteaza semnul corespunzator organului operat. De exemplu nu se opereaza de ficat cand Luna traverseaza zodia Fecioarei sau de amigdale cand Luna traverseaza zodia Taurului.
NU se opereaza niciodata in ziua care corespunde organului bolnav. De exemplu nu se va opera de splina intr-o duminica sau de rinichi intr-o vineri.
NU se opereaza atunci cand Soarele se afla in semnul opus organului operat sau in cuadratura cu acesta. De exemplu suntem in zodia Berbecului. Zodia opusa este Balanta, care guverneaza, printre altele, rinichii. Nu va veti opera de rinichi cand Soarele se afla in zodia Berbecului. Un alt exemplu: trebuie facuta o operatie de prostata. Zodia care guverneaza prostata este Scorpionul. Zodiile in cuadratura sunt zodiile aflate la trei semne diferente fata de Scorpion. Deci nu se va face o operatie de prostata in zodiile Leului sau Varsatorului. Se va astepta pana Soarele va iesi din aceste zodii.
NU se opereaza atunci cand Soarele in tranzit este in disonanta cu planeta natala corespunzand organului operat. Pentru aceasta trebuie sa aveti cunostinte serioase de astrologie, printre care pozitiile planetelor in horoscopul personal, deci in momentul nasterii dv, precum si pozitia Soarelui (data de zodia in care va aflati in momentul operatiei). De exemplu: daca Soarele in tranzit (deci actual) se afla in opozitie sau cuadratura cu Saturn natal (deci din astrograma personala) se vor evita operatiile organelor guvernate de Saturn.
NU se opereaza atunci cand planeta ce guverneaza organul operat se afla in tranzit disonant cu Soarele. De exemplu: daca Luna in tranzit (pozitia sa actuala) se afla in cuadratura sau opozitie cu Soarele in tranzit (pozitia sa actuala), se vor evita operatiile la stomac , esofag, vezica etc.
NU se opereaza atunci cand planeta in tranzit este in disonanta cu pozitia sa natala. De exemplu: Daca Saturn in tranzit (pozitia sa actuala) se afla in cuadratura sau opozitie cu Saturn natal (pozitia sa la nastere) se vor evita operatiile de piele, genunchi, oase, dinti, vezica biliara etc.
NU se fac operatii ce necesita taiere si apoi recuperare (crestere) atunci cand Luna este in descrestere (inclusiv taierea parului).
NU se incepe o cura de slabire cand e luna in crestere. Rezultatele sunt mult mai bune cand Luna e in descrestere (intre Luna Plina si Luna Noua

miercuri, ianuarie 19, 2011

Luna plina in Rac


Cum binenteles ca trebuia sa se intample ceva astazi, iata: nu m-am putut abtine si m-am ciocnit cu un autobuz. Bun, mergem la politie, eu iritata ca-mi incurca planurile, dar si un pic amuzata: eh, doar nu m-am lovit cu orice, m-am lovit cu un autobuz! Dap, cand ce sa vezi, sectie de accidente usoare era plina de accidentati cu autobuze :))). Aveau chiar si vedete: Duduia Simona Sensual, insotita de un catel mic si pufos. Amuzata le zic domilor politisti: Vai ce bine ca uite mai vin diverse vedete, va mai coloreaza atmosfera. Eh, atat mi-a trebui ca am starnit o zarva contra Simonei Sensual de neimaginat. Unul dintre ei, gras, urat si chelios, a concluzionat sec: Nici daca ma plateste cu m-as culca cu Simona Sensual! :)))

"LUNA PLINA IN RAC -19 IANUARIE 2011 ORA 23:21 ORA ROMANIEI – O POTIUNE MAGICA IN RELATII
Faza de Luna Plina ( Luna in opozitie cu Soarele ) este insotita de energii imense ce ne pun fata in fata cu valoarea unei actiuni, a unei investitii , a unei alegeri din trecut ,este cel mai bun moment de a fi obiectivi cu alegerile noastre , cu ceea ce am” semanat “ in trecut , samanta poate sa dea roade cunoscand succesul sau putem sa ne intalnim cu esecul actiunilor noastre . Luna are in principal legatura cu viata emotionala si personala, asa ca , realizarile sau esecurile nu pot fi doar de ordin material, ele pot sa exprime si diverse stari emotionale.

Aceasta faza de Luna Plina in Rac pe gradul 29:27 activeaza un grad anaretic , karmic , este o continuare a fazei de Luna Plina in Berbec pe gradul 29 din octombrie 2010, apoi in noiembrie 2010 am avut iarasi o Luna Plina in Taur pe gradul 29, in decembrie am avut o Eclipsa de Luna in Gemeni tot pe gradul karmic 29 . Toate aceste energii pe grade finale induc dificultati in luarea unor decizii drepte, corecte, obiective , apar probleme tocmai din cauza evaluarii si reevaluarii situatiilor , apare o frica de necunoscut , de nou . Gradul anaretic 29 este vazut de cele mai multe ori ca un grad de destin ,de urgenta cu mult stres , metaforic vorbind , aceasta energie te poate face “ sa te arunci in piscina fara a mai verifica daca este apa sau nu in ea”. O accentuare a unui grad 29 al unui semn zodiacal e ca si cum am ajuns la capatul unei franghii si trebuie sa luam o decizie rapida pentru a face ceva , pentru a ne agata de ceva , tocmai aici putem gresi , aceasta Luna Plina in Rac sustinuta de conjunctia Jupiter –Uranus poate sa ne ajute sa facem anumite reparatii la deciziile luate in jurul sarbatorilor, sau in timpul lunilor octombrie si noiembrie .

Luna pe grad anaretic incurajeaza exprimarea adevaratelor sentimente , chiar trebuie sa tinem cont de soaptele sufletului nostru, de intuitia noastra si inarmati cu puterea instinctelor noastre sa le exprimam in modul cel mai sincer. Luna in Rac este in domiciliu ( oare unde este mai bine decat acasa ?), calitatile ei pozitive sunt accentuate , devenim plini de compasiune , sensibilitate , emotii , creste interesul fata de familie,casa, tara . Aceasta energie ne poate pune in contact cu sentimentele noastre dar si a celorlalti , devenim “ memorii teribile”, toanele fac parte din limbajul acestei energii . Soarele in Capricorn este o energie destul de slabita , este in exil, aceasta energie ne da destule prudenta , ambitie , ar trebui sa calculam ,sa masuram fiecare pas ,schimbarile au nevoie de liniste ,siguranta . Rezistam cu stoicism tuturor conditiilor , relatiile devin difice din cauza lipsei capacitatii de comunicare , ne transformam in acei timizi care nu mai stiu sa fie sensibili decat la probleme serioase , importante . Semnatura Soarelui in Capricorn include destul de multa rabdare , perseverenta , stapanirea sentimentelor , fermitate , raceala si disciplina.

Opozitia dintre Luna in Rac gradul29 si Soarele in Capricorn gradul 29 , deci momentul de Luna Plina in Rac activeaza axa IV-X, axa familie –cariera , amplificand conflictele interioare, zbuciumul sufletesc, dezechilibrul comportamental fata de cei din jurul nostru. Inconstanta , lipsa de claritate a gandurilor, nervozitatea va face dificila alegerea corecta a ceea ce trebuie sa facem, relatiile in familie devin dificil de gestionat , totul se amplifica , as vorbi aici de scanteia care aprinde totul, o vorba aruncata poate strica totul, deci mare atentie. Luna in Rac ne este un aliat prin semn dar devine nefericita in casa lui Saturn , seriozitatea, rabdarea, vointa puternica vor accentua raceala din relatiile cu cei din jurul nostru, banii , onorurile , ascensiunea sociala vor conta cel mai mult, teama de saracie dar si nesiguranta din partea altora sunt amplificate in aceasta perioada.

Acest moment de Luna Plina accentueaza frica de nereusita, de pierderea pozitiei si onorurilor, chiar putem vorbi de pierderea puterii, a familiei constatand ca suntem foarte singuri. Opozitia dintre Luna si Soare ne arunca intr-o extrema sau alta, acest lucru se intampla deoarece avem nevoie sa traim la extreme cu scopul de a gasi o cale de mijloc, extremele in cazul acestui moment de Luna Plina fiind familia si cariera. Este o Luna Plina ce poate accentua singuratatea, pierderile in plan emotional, devenim rigizi, inchistati in propriile dorinte de putere, esecul devenind frustrant, chinuitor. Prin accentuarea gradului karmic 29 suntem si mai vulnerabili vizavi de alegerile pe care trebuie sa le facem. Totusi aceasta Luna Plina “ anaretica, karmica,de urgenta “ face parte dintr-un dreptunghi mistic , o configuratie astrala formata din doua opozitii ( provocari ), doua sextile( ajutor ) si doua trigoane( ajutor ): vorbim de opozitia Soare –Luna , opozitia Juno in Fecioara –Uranus in conjunctie cu Jupiter , trigoanele Uranus,Jupiter – Luna , Juno –Soare , sextilele Soare –Uranus, Jupiter, Luna –Juno . Aceasta configuratie este generatoare de mari tensiuni dar si de posibilitati de a utiliza idei novatoare , faciliteaza relatiile ce sunt traite in mod obiectiv, induce intuitie, intelegere, permite cresterea personala , evolutia spirituala. Putem vorbi de Luna Plina in Rac in casa X ca planeta mediatoare a opozitiei Juno -Uranus, Jupiter,asadar, folosindu-ne sentimentele, imaginatia, creativitatea, inima buna si romantismul putem face fata tuturor fazelor prin care o relatie va trebui sa treaca. Soarele in Capricorn in casa IV este planeta mediatoare tot pentru opozitia Juno-Uranus ,Jupiter , este necesar sa dezvoltam simtul realitatii in relatiile noastre .
Uranus in conjunctie cu Jupiter in casa muncii ,sanatatii,rutinei este o energie mediatoare a opozitiei Luna in Rac si Soare in Capricorn-momentul de Luna Plina, suntem ajutati sa luptam intr-un mod original impotriva inchistarilor vietii.

Juno retrograd in casa XII este o alta energie mediatoare a opozitiei Luna in Rac –Soare in Capricorn , aceasta energie ne trimite in trecut unde am facut alegeri gresite pe care acuma trebuie sa le corectam , poate scoate in lumina anumite nedreptati din relatii. Juno este un asteroid important in astrologie , simbolizeaza relatiile de suflet , reprezinta partenerul de viata , sufletul pereche , dragostea care se finalizeaza intr-un angajament . Fidelitatea , intimitatea , loialitatea , promisiunile intre parteneri fac parte din limbajul acestei energii. Juno este de o importanta cosmica intr-o relatie , in mers retrograd poate pune in lumina abuzurile , infidelitatea , probleme ascunse intre parteneri . Relatiile care sufoca , in care un partener isi permite abuzuri de orice fel asupra celuilalt sunt in plina furtuna in aceasta perioada , nu trebuie uitat ca Juno este o energie care cere respect,egalitate ,fidelitate .In functie de aspecte , Juno arata compatibilitatea intre parteneri dar si tradarea , infidelitatea ,ce conditii trebuiesc indeplinite pentru o casnicie de durata dar si tipul de tradare cand aceste conditii sunt incalcate . Juno retrograd in casa XII face referire la alegerea gresita a unui partener ,alegere facuta in trecut si care acuma poate fi reparata. Juno ne vorbeste intr-un limbaj al sufletului despre relatii, in mers retrograd ea cere regandirea relatiilor toxice ,dezamagirile si victimizarile sunt puternic accentuate in aceasta perioada , corectitudinea este obiectivul final al acestei energii. Avem de partea noastra energii care printr-un amestec cosmic favorabil stiu sa ne ajute sa reparam unele alegeri gresite din trecut ( Juno retrograd –relatii din trecut ), stiu sa ne deschida usi prin care trebuie sa avem curajul sa trecem ,alegerea este a noastra . Este un timp in care nelinistea,freamatul,emotia ,imaginatia , sensibilitatea se pot amesteca cu responsabilitatea , realitatea materiala, concreta ,la toate acestea daca adaugam binecuvantarea si norocul induse de Jupiter , putem spune ca farmacia cosmosului ne-a pregatit o reteta magica cu potiuni miraculoase.

Simbolul Sabian pentru gradul 30 Rac este “ O DOAMNA CU DESCENDENTA ARISTROCRATICA SE ADRESEAZA MANDRA UNUI CLUB”,cuvantul cheie aici este “radacini “. Racul este un semn strans legat de traditii, familie, trecut , radacinile familiei ,ne putem agata de trecut sau putem folosi trecutul ca o baza solida pentru a construi ceva nou.Adriana Tudosa"

http://www.youtube.com/watch?v=s-GnF0-qc2Q